Meteoriți

În fiecare zi, aproximativ 100 de tone de material cosmic ajung în atmosfera Pământului, dar fiind vorba în principal de particule reduse ca mărime, acestea ard în urma interacțiunii cu atmosfera și nu mai ajung la sol. Aceștia sunt meteorii sau stelele căzătoare care uneori pot fi observate într-o noapte senină pe boltă. Abia dacă materialul extraatmosferic supraviețuiește trecerii prin atmosferă (având o masă inițială suficient de mare pentru a nu fi consumat în întregime de interacțiunea cu aceasta) și ajunge pe suprafața Pământului (sub formă de unul sau mai multe fragmente) putem vorbi de un meteorit. Însă având în vedere că suprafața locuită a planetei este totuși destul de redusă, mulți dintre meteoriți ajung în zone nelocuite sau, și mai probabil, în ocean. În medie, zilnic ajung pe Pământ aproximativ doi meteoriți, suficient de mari încât să supraviețuiască trecerii prin atmosferă, însă recuperarea loc din oceane este practic imposibilă, iar dacă aceștia ajung la sol în zone nelocuite și sunt înconjurați de vegetație, identificarea lor este extrem de dificilă (deși nu imposibilă).

Denumire

Dacă este vorba despre o zonă populată, meteoritul este denumit după cea mai apropiată așezare umană dotată cu oficiu poștal. Iar numele meteoritului rămâne neschimbat, chiar dacă respectiva așezare (sat, comună sau oraș) își schimbă între timp numele, pentru a nu crea ulterior confuzii printre specialiști. Acesta este motivul pentru care cel mai cunoscut meteorit românesc se numește Mocs, chiar dacă localitatea este denumită astăzi Mociu: în 1882, satul respectiv se numea Mocs. Uneori meteoriți sunt găsiți în zone nelocuite, cum ar fi Sahara sau Antarctica. Ba chiar se organizează expediții în aceste locuri, pentru că este foarte ușor de identificat un meteorit într-o zonă lipsită de vegetație, cum sunt dunele sahariene (care în mișcarea lor pot dezgropa meteoriți îngropați acum câteva secole sau milenii) sau ghețurile din Antarctica, unde topirea zăpezii poate scoate la suprafață meteoriți ajunși pe Pământ acum milioane de ani. Cei găsiți în Sahara primesc prefixul NWA și un număr (North Western African) iar majoritatea celor găsiți în Antarctica sunt găsiți în zona dealurilor Allan Hills, așa că meteoriții recuperați de acolo primesc prefixul ALH și, din nou, un număr.

Clasificare

În linii mari, există patru tipuri de meteoriți: condrite, acondrite, fieroși și pietros-fieroși. Condritele arată la exterior, la o primă vedere, ca pietrele de pe Pământ, dar sunt mai dense și mai bogate în fier și nichel. De fapt acesta este un prim test pentru ca o rocă suspectă să provină de dincolo de atmosfera Pământului: dacă este atrasă de un magnet, deci dacă are un conținut ridicat de fier, sunt șanse să avem de-a face cu un meteorit. Desigur, sunt și alte analize: prezența unei cruste (formată la trecerea prin atmosferă), prezența altor elemente care nu se regăsesc în aceleași concentrații în rocile terestre (de exemplu, iridiu) sau prezența unor formațiuni specifice, observate în secțiune cu ochiul liber, formațiuni denumite condrule, ce conțin material cosmic de dinaintea formării sistemului solar. Unii meteoriți sunt însă formați din fier (îi denumim fieroși), iar alții conțin și fier, dar și diverse minerale (pietros-fieroși). Ttoți ceilalți meteoriți care nu pot fi incluși în celelalte categorii sunt denumiți acondrite.

The Meteoritical Society este organizația internațională care inventariază toți acești meteoriți identificați și, dintr-un total de peste 57,000 de meteoriți, aproape 50,000 sunt condrite (peste 86%). Peste 99% dintre meteoriții catalogați provin din centura de asteroizi aflată între Marte și Jupiter. Nu este vorba despre rămășițele unei planete distruse în trecut printr-un impact cosmic, ci de materie planetară care nu a avut o masă suficient de mare pentru a se aglutina într-o planetă, în perioada formării sistemului nostru solar așa cum îl cunoaștem astăzi. Iar, ca o notă, trebuie spus că centura de asteroizi nu are nici pe departe aspectul din filmele SF, densitatea de asteroizi este atât de mică încât NASA nu ia în calcul traiectoriile acestora când trimite câte o sondă dincolo de Marte.

Revenind la meteoriți, există două sub-clase de acondrite care sunt extrem de interesante: meteoriții lunari și meteoriții marțieni. Extrem de rar, se poate întâmpla ca un meteorit obișnuit să lovească suprafața Lunii cu o forță atât de mare încât să desprindă fragmente din crusta acesteia, fragmente care în cele din urmă ajung pe Pământ (să ne aducem aminte că Luna are atmosferă neglijabilă și se află pe orbita Pământului). Din colecția de meteoriți pe care o aveam în întreaga lume, s-au putut ușor identifica cei lunari pentru că a fost comparată compoziția rocilor de pe Lună aduse de misiunile Apollo cu cei câțiva meteoriți care nu prea intrau în clasele deja cunoscute. În prezent se cunosc doar 326 de meteoriți lunari. Similar avem și meteoriți marțieni, doar că probabilitatea ca bucăți de pe Marte să ajungă pe Pământ este destul de mică și poate dura milioane de ani, până când dansul gravitațional al Pământului și al lui Marte în jurul Soarelui pune planeta noastră în drumul prafului marțian, ridicat pe orbită de un impact cu un meteorit clasic (avem inventariați doar 201 meteoriți marțieni). Compoziția izotopică a gazelor din acești meteoriți este similară cu rocile marțiene investigate de roboții Sojourner, Spirit, Opportunity și Curiosity care au ajuns pe suprafața marțiană.

Avem pe Pământ și meteoriți de pe alte corpuri din sistemul solar? Puțin probabil, din două motive simple: gravitația și atmosfera. Sateliții altor planete se află în câmpul gravitațional al acestora și eventualii meteoriți formați de un impact nu vor ajunge altundeva decât pe planeta respectivă. Mercur se află prea aproape de Soare ca un impact să disloce un fragment care să-și facă drum spre Pământ (deși acum câțiva ani exista un zvon că ar fi fost descoperit un meteorit mercurian, însă majoritatea specialiștilor în domeniu au căzut de acord că acest lucru nu este posibil). Venus are o atmosferă mult prea densă pentru a putea permite eventualelor fragmente să o părăsească, iar dincolo de Marte nu mai avem planete telurice, care să poate genera meteoriți.

Meteoriți românești

Motivul pentru care majoritatea meteoriților par să cadă în Rusia este faptul că Rusia este statul cu cea mai mare suprafață, deci cu cele mai mare șanse ca meteoriții să o nimerească (la care se mai adaugă și faptul ca în Rusia foarte mulți șoferi dispun de camere video).

Din fericire țara noastră nu are o suprafață mică, ceea ce înseamnă că există șanse să găsim meteoriți și în interiorul granițelor noastre. The Meteoritical Society inventariază 9 meteoriți, deși de fapt sunt 10 (meteoritul Zsadany a fost recuperat din apropierea graniței cu Ungaria și în prezent ambele state și-l revendică).

Din păcate, toți cei 9 sau 10 meteoriți românești sunt condrite, adică cei mai comuni meteoriți. Doi dintre ei (Gresia și Tuzla) au fost descoperiți întâmplător (în 1990 și respectiv 1920), dar restul au avut parte de martori când au străbătut atmosfera (în limbaj de specialitate, despre primii se spune că sunt finds, iar cei care sunt observați înainte de a ajunge pe Pământul sunt falls). Pe lângă Mocs (astăzi Mociu) și Zsadany, de care am pomenit deja, am mai avut parte de meteoriți la Kakowa (1858), Mezö-Madaras (1852), Ohaba (1857), Sopot (1927), Tauți (1937) și cel mai recent, Pleșcoi (2008).

Table 1: Meteoriți românești, conform bazei de date oficiale The Meteoritical Society / Meteoritical Bulletin Database, plus corecțiile ulterioare, conform Luttge-Pop, Andrei, Har.
Nr. Nume An Localitate Coordonate Tip Masă Obs.
1 Mezö-Madaras 1852 Mădăraș, MS 46˚36’N, 24˚26’E L3.7 22.70 kg fall
2 Ohaba 1857 Ohaba, AB 46˚04’N, 23˚47’E H5 16.25 kg fall
3 Kakowa 1858 Grădinari, CS 45°08’N, 21°40’E L6 577 g fall
4 Mocs 1882 Mociu, CJ 46°48’N, 24°02’E L5-6 300 kg fall
5 Zsadany 1875 Cornești, TM 45°55’N, 21°13’E H5 552 g fall
6 Tuzla 1920 Tuzla, CT 44°01’N, 28°38’E L6 236 g find
7 Sopot 1927 Sopot, DJ 44°25’N, 23°30’E OC 958 g fall
8 Tauti 1937 Tauti CJ/AR/BH? 46°43’N, 23°30’E L6 21 kg fall
9 Gresia 1990 Gresia, TR 44°10’N, 24°55’E H4 26.9 kg find
10 Pleșcoi 2008 Pleșcoi, BZ 45°16’N, 26°42’E L5-6 6.91 kg fall