parsec.ro

→ La bordul Stației Spațiale Internaționale se află următorul echipaj:

• Piotr Dubrov, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-29, din 14.07.2026;
• Anna Kikina, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-29, din 14.07.2026;
• Anil Menon, SUA/NASA, Soiuz MS-29, din 14.07.2026;
• Jessica Meir, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Jack Hathaway, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Sophie Adenot, FRA/ESA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Andrei Fediaev, RUS/Roscosmos, Crew-12, din 14.02.2026.

La bordul stației spațiale chineze Tiangong se află următorul echipaj:

• Zhu Yangzhu, CHN, CNSA, Shenzhou-23, din 24.05.2026;
• Li Jiaying, CHN, CNSA, Shenzhou-23, din 24.05.2026;
• Zhang Zhiyuan, CHN, CNSA, Shenzhou-23, din 24.05.2026.

Din 1957 și până în prezent, au fost lansați pe orbită un număr total de 27365 sateliți, din care astăzi sunt operaționali 16442 (din care 10743 sunt sateliți Starlink activi); pe orbita Pământului sunt catalogate și urmărite un număr total de 70153 obiecte (sateliți activi și inactivi, trepte secundare ale rachetelor purtătoare, deșeuri rezultate în urma dezintegrării sateliților).

→ Satelitul militar american Long Duration Propulsive ESPA-1 (LDPE-1, cod 49818), lansat în 17 decembrie 2021 de o rachetă Atlas V pe o orbită aproximativ supersincronă, la 36150 km altitudine, adică aproximativ 3644 km deasupra sateliților geostaționari, a generat cel puțin 7 fragmente în 27 iulie, în jurul orei 12:50 UTC.

→ Satelitul militar chinezesc Yaogan 50-02, lansat în 15 martie de o rachetă Changzheng-6A, s-a dezintegrat pe orbită heliosincronă retrogradă, probabil începând încă din luna iulie (fragmentele par să fie dispersate pe orbită, ceea ce înseamnă că evenimentul nu a fost unul recent). Până în prezent, au fost detectate 43 de fragmente, împrăștiate între 600 și 1100 km altitudine, care vor avea nevoie de decenii și secole pentru a reveni natural prin atmosfera Pământului. Orbita satelitului nu pare afectată, ceea ce poate indica faptul că fragmentele lăsate nu sunt esențiale pentru funcționarea acestuia.

→ Eșec pentru echivalentul rusesc al Starlink, cel puțin după primele două lansări: nici unul din cei 16 sateliți Rassvet nu au reușit să-și crească altitudinea după lansarea din 19 iulie, a doua lansare pentru megaconstelația Bureau-1440; sateliții se află în continuare pe orbite al căror perigeu variază între 300-400 km (și continuă să scadă), deși altitudinea operațională este undeva la 800 km. Veștile nu sunt grozave nici pentru cei 16 sateliți Rassvet lansați în 23 martie (prima lansare pentru Bureau-1440): unul dintre ei a revenit deja necontrolat prin atmosferă (în 06 iunie), iar alți doi par de asemenea blocați la 300 km altitudine. Așadar, din 32 de sateliți lansați până acum, doar 13 par să fi ajuns la altitudinea operațională.

→ Marți, 01 septembrie, între orele 12:40 UTC și 19:19 UTC (6 ore și 49 de minute), astronautele Sophie Adenot (ESA) și Jessica Meir (NASA) au efectuat o activitate extravehiculară pentru a schimba un retroreflector amplasat în exteriorul modulului american Harmony, pentru a schimba o cameră video și pentru a pregăti Alpha Magnetic Spectrometer (AMS-02) pentru viitoare operațiunie de întreținere. Adenot a avut unele probleme cu mobilitatea brațului stâng, din cauza sistemului de încălzire al mănușii, însă problema, care nu a fost una gravă, a fost rezolvată înainte de încheierea activității. A fost a 6-a activitate extravehiculară realizată exclusiv de femei și prima astfel de activitate extravehiculară la care a participat o astronaută europeană. Pentru Jessica Meir a fost a 7-a ieșire în afara Stației Spațiale Internaționale, locul 3 într-un clasament al astronautelor NASA, după Peggy Whitson (10) și Suni Williams (9), iar pentru Sophie Adenot a 3-a activitate extravehiculară.

→ NASA a amânat lansarea capsulei Dragon Grace în misiunea Crew-13 spre Stația Spațială Internațională (programată inițial pentru 12 septembrie), ce urmează să-i aibă la bord pe Jessica Watkins (NASA), Luke Delaney (NASA), Joshua Kutryk (CSA) și Serghei Teteriatnikov(Roscosmos), după ce a fost descoperită o scurgere la sistemul de propulsie al capsulei Dragon. O nouă dată a lansării va fi comunicată de NASA după rezolvarea problemei tehnice cu care se confruntă Grace.

→ În 27 august, la 02:30 UTC, compania LeoLabs a detectat o nouă dezintegrare a unei trepte secundare Changzheng-6 (a 5-a astfel de dezintegrare, după evenimentele similare din 12 noiembrie 2022, 26 martie 2024, 04 iulie 2024 și 06 august 2024), fiind astfel generate probabil sute de fragmente, între 396 km și 482 km altitudine, care vor reveni prin atmosferă în următorii ani (racheta a fost lansată în 25 august, pentru o misiune de tip rideshare, plasând 7 sateliți de mici dimensiuni pe orbită terestră heliosincronă).

→ Pentru a putea livra la timp un costum pentru activități extravehiculare potrivit pentru suprafața Lunii, Axiom Space ar putea realiza un astfel de costum special pentru misiunea Artemis IV, care va fi o variantă redusă a costumului AxEMU contractat inițial de NASA, urmând ca versiunea care respectă specificațiile tehnice inițiale să fie folosită abia în misiunile Artemis viitoare, după Artemis IV, conform unui articol publicat de Ars Technica. Specificațiile inițiale cereau ca aceste costume să poată fi folosite în 6 activități extravehiculare pe durata unei misiuni de 6.5 zile, să fie funcționale cel puțin 2 ore în condiții de temperaturi extrem de scăzute (din zonele umbrite ale Lunii) și să poată fi folosite pentru alte activități extravehiculare pentru o perioadă de 210 zile. Dacă ar respecta aceste cerințe, costumele ar fi prea grele, prea incomod de folosit și foarte posibil nu ar fi gata pentru Artemis IV, așa că o variantă redusă a lor, denumită Sortie Suit, ar putea fi pregătită special pentru Artemis IV.

→ Luni, 31 august, Turcia a devenit al 71-lea stat semnatar al Acordurilor Artemis, într-o ceremonie organizată la sediul NASA din Washington, DC, la care au luat parte administratorul NASA Jared Isaacman și ministrul turc al industriei și tehnologiei, Mehmet Fatih Kacır.

→ Blue Origin este compania aleasă de NASA pentru a construi viitorul sistem de telecomunicații marțian (Mars Telecommunications Network), care va fi folosit pentru servicii de navigație și transferuri de date între sondele marțiene (actuale și viitoare) și Pământ. Valoarea contractului este de cel mult 700 milioane de dolari și Blue Origin se obligă să trimită spre Marte un satelit de telecomunicații până cel târziu în 31 decembrie 2028.

→ Asteroidul 2026 RW1 a intrat prin atmosfera Pământului, la ora 16:07 UTC, deasupra Oceanului Indian, la nord-vest de Australia (coordonate: long. 116.43, lat. -13.77) la doar câteva ore după ce a fost descoperit de Mt Lemmon Survey din Arizona, SUA. A fost al 13-lea obiect interplanetar descoperit cu puțin timp înainte să lovească Pământul (primul a fost în 2008). O coincidență interesantă: acum 2 ani, în 04 septembrie 2024, un alt asteroid identificat cu câteva ore înainte a intra în atmosfera Pământului, primind numele 2024 RW1 (a fost al 9-lea astfel de obiect identificat). RW1 nu are nici o legătură cu faptul că au fost identificați înainte de a intra prin atmosferă. Există o explicație pentru această coincidență: asteroizii primesc inițial nume provizorii când sunt detectați de un observator (cum a fost CERNQ52, denumirea inițială, provizorie, pentru 2026 RW1), iar dacă, după mai multe observații, se constată că obiectul observat are o traiectorie bine definită, atunci primește de la Minor Planet Center (MPC) un nume standardizat: anul, urmat de o literă (de la A la Y, A pentru obiectele descoperite în primele două săptămâni ale anului, B pentru obiectele descoperite în următoarele două săptămâni etc) și de încă o literă, în funcție de ordinea descoperirii în cele două săptămâni. Dacă se descoperă mai mult de 25 de asteroizi în două săptămâni, se reîncepe de la A, dar se adaugă o cifră, care desemnează de câte ori s-a resetat aflabetul. Așadar, pentru că cei doi asteroizi au fost identificați aproximativ în aceeași perioadă a anului, la doar câteva zile distanță, dar în cadrul celor două săptămâni care au atribuită litera "R", au primit amândoi, evident, "R", dar ce a urmat după, "W1" este pură coincidență (ajutată și de faptul că au fost identificați cam tot atât de mulți asteroizi noi în această perioadă a anului ca acum doi ani). Și încă un lucru interesant: 2026 RW1 (asteroidul din acest an) este primul din clasa asteroizilor Aten care a fost detectat înainte de impact, restul de 12 identificați până acum sunt din clasa Apollo. Iar Aten nu vine de la Atena, vine de la asteroidul (2062) Aten: asteroizii atenieni (dacă le putem spune așa?) au semiaxa mare a < 1 UA, în timp ce asteroizii din clasa Apollo au a >1 UA (aceștia sunt denumiți după (1862) Apollo).

→ Undeva în Dakota de Sud, într-un rezervor cu 10 tone de xenon lichid al Lawrence Berkeley National Laboratory, s-ar putea să avem prima dovadă directă a existenței materiei întunecate. Cercetătorii au analizat datele înregistrate timp de 220 de zile (între martie 2023 și aprilie 2024, într-un experiment denumit LUX-ZEPLIN sau LZ) și au identificat ceea ce pare a fi o singură interacțiune, un singur semnal, generat de o particulă cu o masă de 200 GeV/c2 (de aproximativ 200 de ori mai mare decât masa protonului), care pare să fie o WIMP (weak interacting massive particle), adică un posibil candidat pentru misterioasa materie întunecată (care, conform modelelor actuale, alcătuiește 85% din masa universului, dar care nu a fost observată niciodată direct, doar indirect, prin influența gravitațională asupra galaxiilor).

→ NASA anunță că a început montarea instalației electrice în interiorul sondei Dragonfly, care în 2028 va fi trimisă spre Titan, satelitul lui Saturn. Sonda va ajunge undeva în vecinătatea craterului Selk, într-o regiune denumită Ahmakiq Undae (după o zeitate mayașă invocată pentru a potoli vântul și a salva astfel recoltele). Sonda este construită de Johns Hopkins Applied Physics Laboratory (APL) și urmează să fie lansată de o rachetă Falcon Heavy.

→ După 9 miliarde de kilometri, 22 de revoluții în jurul Soarelui și 9 survoluri planetare, Mercury Transfer Module (MTM) s-a despărțit în 03 septembrie de restul sondei BepiColombo: sonda europeană Mercury Planetary Orbiter (MPO) și cea japoneză Mio (Mercury Magnetospheric Orbiter, MMO) vor continua drumul împreună spre Mercur și se vor înscrie pe orbita planetei în 21 noiembrie, urmând ca în decembrie cele două sonde să se despartă și fiecare să-și înceapă misiunea științifică (aprilie 2027). MTM a asigurat propulsia electro-ionică, generând 250 mN forță (aproximativ egală cu forța generată de 250 de… furnici), însă funcționarea MTM era controlată de computerul de bord principal al sondei, ceea ce înseamnă că de acum MTM va pluti în derivă, pe orbită în jurul Soarelui, pentru o foarte, foarte lungă perioadă de timp.

→ O misiune spre Alpha Centauri? Sau o nouă tentativă de fraudă, similară cu Mars One? Fermi Explorer este o misiune privată care speră să adune 15 milioane de dolari pentru a trimite un sondă de 10 cm cubi și cu o masă de 1 kilogram spre… Alpha Centauri. Sonda va folosi un propulsor cu Xenon și drumul până la destinația va dura nu mai puțin de 77000 de ani; după lansare, sonda se va înscrie prima dată pe o orbită în jurul Soarelui, unde va rămâne timp de 12 ani, pentru executarea unor manevre care să o propulseze, cu 25 km/s, spre Alpha Centauri.

N/A

→ După ce în luna august clădirile RKTs Progress din Samara (unde se pregătesc de zbor treptele superioare ale rachetelor Soiuz și unde se asamblează sateliți militari) sufereau avarii în urma unor atacuri cu rachete Flamingo FP-5, în 02 septembrie a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, la sediul Proton-PM din orașul Perm. Nu are legătură cu rachetele Proton-M (care oricum sunt pe cale de dispariție, doar 5 mai sunt programate să fie lansate), însă Proton-PM fabrică motoarele RD-191/191M pentru noua familie de rachete Angara, dar și motoarele RD-274 pentru ICBM Sarmat.

→ Cercetătorii au analizat datele înregistrate timp de 220 de zile, între martie 2023 și aprilie 2024, într-un experiment denumit LUX-ZEPLIN (sau LZ) al Lawrence Berkeley National Laboratory și au identificat ceea ce pare a fi o singură interacțiune, un singur semnal, generat de o particulă cu o masă de 200 GeV (de aproximativ 200 de ori mai mare decât masa protonului), care pare să fie o WIMP (weak interacting massive particle), adică un posibil candidat pentru misterioasa materie întunecată (care, conform modelelor actuale, alcătuiește 85% din masa universului, dar care nu a fost observată niciodată direct, doar indirect, prin influența gravitațională asupra galaxiilor). Fiind vorba despre un singur eveniment, nu se poate încă vorbi despre o descoperire, așa că mai multe date sunt necesare înainte ca o concluzie să poată fi formulată.

→ În 26 august, la vârsta de 84 de ani, a încetat din viață Toyohiro Akiyama, primul astronaut japonez. Toți astronauții au povești de viață interesante, dar povestea lui Toyohiro Akiyama are o culoare aparte. Primul astronaut japonez care trebuia să ajungă pe orbită urma să o facă la bordul navetei spațiale americane, însă explozia navetei Challenger a întârziat mult aceste planuri (un astronaut antrenat de agenția spațială japoneză avea să ajungă în spațiu abia în 1992). Postul de televiziune nipon Tokyo Broadcasting (TBS) a decis să folosească o scurtătură, ocazie cu care spera să-și crească și audiența, așa că a plătit (cel puțin) $12 milioane companiei Space Adventures pentru a-l trimite, în 1990, pe Toyohiro Akiyama, un jurnalist, pe stația spațială sovietică Mir. Nu avea să fie cea mai bună idee. Toyohiro Akiyama nu s-a adaptat deloc la bordul Mir: se spune că unul din cosmonauții aflați la bordul Mir ar fi declarat că nu a văzut niciodată pe cineva care să vomite atât de mult. În rapoartele zilnice pe care le făcea pentru TBS era evident că nu-i făcea deloc plăcere să se afle în spațiu: abia aștepta să se întoarcă pe Pământ pentru a fuma și a recunoscut că nu și-a împachetat suficientă lenjerie intimă. După care, și-a cerut scuze pentru impolitețea din rapoartele zilnice. A mai avut de efectuat și unele experimente cu niște broscuțe, pentru elevii niponi, care îi urmăreau cu interes misiunea. A început să se simtă mai bine pe măsură ce se apropia întoarcerea pe Pământ. În 10 decembrie 1990, după o săptămână petrecută la bordul stației spațiale Mir, Toyohiro Akiyama a revenit acasă, la bordul capsulei Soiuz TM-10, alături de cosmonauții Gennadi Manakov și Gennadi Strekalov. Peste 5 ani, în 1995, Toyohiro Akiyama a renunțat la postul TBS, a divorțat și s-a retras în munți, la o fermă din prefectura Fukushima—pentru a cultiva orez și ciuperci organice. Din păcate, dezastrul de la centrala nucleară Daiichi din 2011 l-a obligat să renunțe și la această activitate.

→ Președintele SUA a semnat un ordin executiv prin care se înființează o comisie (condusă de administratorul NASA), care, în termen de 120 de zile, îi va prezenta președintelui un raport cu recomandări privind structura și alte aspecte legate de o (posibilă viitoare) Academie Spațială. Anunțul a venit în contextul în care membrii echipajului Artemis II au fost decorați cu Medalia de Onoare Spațială a Congresului, într-o ceremonie organizată la Casa Albă.

---

Arhiva Buletin Cosmic: Substack | sau conținut local Alege numărul…207218219220221222223224225226227228229230231