Buletin Cosmic nr. 47

17 October 2019

Acum exact o săptămână ne părăsea Alexei Leonov, cel care în 18 martie 1965 reușea prima activitate extravehiculară orbitală din istorie, în cadrul misiunii Voskhod-2, adică părăsirea capsulei Voskhod și plutirea liberă în spațiul cosmic, timp de peste 12 minute. Deși astăzi aceste activități extravehiculare par o rutină, în 1965 reprezentau provocări serioase și câteva dintre ele erau să se încheie tragic, inclusiv cea efectuată de Leonov (care a avut probleme cu presiunea costumului de astronaut la reintrarea în capsulă, printre altele). Însă au fost activități cruciale, fără de care aselenizarea sau asamblarea unei stații spațiale nu ar fi fost posibile. Misiunea Voskhod-2 nu a fost singura pentru Leonov, el participând și la misiunea test Soyuz-Apollo din 1975, când pentru prima și singura dată o capsulă Soyuz a andocat cu o capsulă Apollo, marcând astfel începutul colabării dintre SUA și URSS.

Figure 1: Alexei Leonov în timpul primei activități extravehiculare din istorie, în 18 martie 1965 (Sursa foto: Roscosmos)

Figure 1: Alexei Leonov în timpul primei activități extravehiculare din istorie, în 18 martie 1965 (Sursa foto: Roscosmos)


Vestea tristă a morții lui Leonov a fost făcută publică exact în momentul în care pe orbită doi astronauți de pe Stația Spațială Internațională (americanii Andrew Morgan și Christina Koch) efectuau o activitate extravehiculară pentru schimbarea bateriilor de la bordul stației. A fost a doua astfel de activitate din cele 5 programate inițial (plus alte 5 pentru repararea spectrometrului AMS-02 aflat în exteriorul stației), la care s-ar mai putea adăuga una, pentru că o baterie montantă de curând are probleme și nu funcționează corespunzător. Una dintre aceste viitoare activități extravehiculare va reprezenta o premieră în domeniu, fiind pentru prima dată când două femei se vor afla simultan în afara ISS: Christina Koch și Jessica Meir. O astfel de premieră a fost amânată acum câteva luni, după ce Anne McClain a fost nevoită să schimbe locul într-o astfel de activitate extravehiculară cu Nick Hague din cauza lipsei de la bordul stației a unui costum de astronaut adecvat. Și atunci tot Christina Koch urma să fie coechipiera lui Anne McClain.


Pentru a preîntâmpina astfel de situații neplăcute în viitor care ar putea afecta viitoarele misiuni pe Lună sau Marte, viitoarele costume de astronauți dedicate activităților extravehiculare sunt proiectate să fie folosite de 99% dintre femeile și bărbații din populație. Asta înseamnă că în viitorul program Artemis, când astronauții americani speră să pășească din nou pe Lună (în 2024 conform programului oficial sau abia 2028 dacă este să dăm crezare unor zvonuri recente), vor putea folosi oricare din costumele existente la bordul navelor orbitale. Noile costume au fost prezentate joi în cadrul unui eveniment al NASA la care a participat și administratorul Jim Bridenstine și acestea sunt ceva mai colorate decât ne-au obișnuit vechile costume din programul Apollo sau actualele costume folosite la bordul Stației Spațiale Internaționale, a căror tehnologie datează din anii ‘80.


Varianta audio a acestui material poate fi ascultată la Radio România Cultural.