Buletin Cosmic nr. 41

Roverul american Curiosity a detectat cea mai mare concentrație de metan măsurată vreodată în atmosfera marțiană: 21 ppb (micrograme pe kilogram), în timp ce sonda europeană Trace gas Orbiter (TGO), parte a misiunii ExoMars, trimisă acolo în 2016 tocmai pentru a măsura concentrația de metan din atmosferă, nu a identificat încă misteriosul metan marțian, cel puțin nu la concentrații mai mari decât limita de detecție a instrumentelor de la bord (limita de detecție a instrumentelor TGO fiind mai mică decât valoarea găsită de Curiosity). Asta după ce în 2004, primele date privind concentrația de metan din atmosfera marțiană au fost obținute de sonda europeană Mars Express (10 ppb), rezultate ce au rămas controversate mulți ani. Anul viitor, în a doua parte a misiunii ExoMars, pe Marte va fi trimis un nou rover, de această dată european, care va ajuta la descifrarea enigmei metanului marțian. Acest gaz este extrem de important, deoarece el poate avea două origini: fie poate proveni din roci, prin procese chimice naturale, fie este produs al metabolismului unor organisme vii, iar acest scenariu este unul extrem de interesant dacă vorbim despre Marte.


Anne McClain (NASA), David Saint-Jaques (CSA) și Oleg Kononenko (RSA) au ajuns cu bine marți dimineața, la ora 05:47 (ora României și ora Moscovei) înapoi pe Pământ, la bordul capsulei Soyuz MS-11, după 204 zile petrecute în spațiu și 3264 de orbite în jurul Pământului, la bordul Stației Spațiale Internaționale. În prezent, pe stația spațială au mai rămas Christina Koch (NASA), Nick Hague (NASA) și Alexei Ohchinin (RSA) și se pregătesc să-i primească la bord, din 20 iulie pe Aleksandr Skvortsov (RSA), Luca Parmitano (ESA) și Andrew Morgan (NASA), care urmeasă să fie lansați la bordul capsulei Soyuz MS-13. În timp ce cei trei astronauți se îndreptau spre stepele din Kazahstan, comentariul din fundal de la centrul de comandă din Moscova a menționat la un moment dat o problemă la unul dintre motoare și activarea unui sistem de siguranță. A fost un detaliu care a generat imediat îngrijorări pentru siguranță echipajului de la bord, însă agenția spațială rusă a dezmințit zvonurile la câteva ore după aterizarea capsulei și a declarat că echipajul nu a fost sub nici o formă în pericol în timpul revenirii pe Pământ.


Și tot marți dimineață, compania SpaceX a lui Elon Musk a lansat cea de-a treia rachetă Falcon Heavy și a doua din acest an, într-o misiune pentru forțele aeriene ale SUA, însă la bord au mai fost și câțiva sateliți interesanți. Printre aceștia se numără LightSail-2, un proiect al The Planetary Society finanțat exclusiv din donațiile membrilor, care își propune să își modifice orbita folosind… presiunea luminii solare, exercitate pe folia care a fost întinsă după desprinderea satelitului de treapta secundară a rachetei. NASA și JPL au avut la bord un satelit experimental ce conține un ceas atomic care urmează să fie folosit în viitor pentru navigația sondelor interplanetare. Acest ceas atomic este unul dintre cele mai precise astfel de echipamente construite vreodată (o deviație de 1 microsecundă într-o perioadă de 10 ani) și în același timp extrem de compact. Falcon Heavy este practic compusă din trei rachete Falcon 9 legate unele de altele iar imediat după lansare, cele două boostere laterale au fost recuperate la sol, așa cum ne-a obișnuit deja SpaceX, însă boosterul central, care trebuia să ajungă pe barja OCISLY a ratat cu câțiva metri ținta. Elon Musk a declarat înainte de lansare că recuperare va fi o provocare pentru că datorită profilului misiunii, treapta centrală se îndrepta cu viteză foarte mare și barjă. A fost însă recuperată o jumătate a conului protector al rachetei, con care protejează sateliții de la zbor în timpul primelor faze ale zborului și care costă și el câteva milioane de dolari. Următoarea lansare Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă activă în acest momen, este programată să aibă loc abia anul viitor.


Vineri noaptea, într-o lansare fără cusur, așa cum ne-a obișnuit compania europeană Arianespace, racheta Ariane 5 a pus pe orbită doi sateliți de telecomunicații, Eutelsat-7C și satelitul T-16 al companiei americane AT&T. A fost a doua lansare Ariane 5 a anului și a 104-a misiune Ariane 5 din 1996. În tot acești ani, Ariane 5 a suferit doar două lansări complet eșuate și trei lansări cu probleme, din care ultima chiar anul trecut, când racheta a ajuns pe o orbită greșită, iar acest lucru a însemnat o viață mai scurtă pentru sateliții de la bord, pentru că aceștia au fost nevoiți să-ți folosească propriul combustibil pentru a efectua corecțiile necesare.