Jeturi au fost descoperite pentru prima dată în 2005 iar în 2009 cercetătorii au descoperi urme de săruri de sodiu la marginea inelului E a lui Saturn, dar nu au putut trasa originea acestora. “Aceasta constatare este o piesă esenţială în setul de dovezi ce demonstrează că condiţiile de mediu favorabile apariţiei vieţii pot să existe și pe corpurile înghețate ce orbitează planete gigant din Sistemul Solar” a declarat Nicolas Altobelli, reprezentatntul ESA pentru misiunea Cassini. Un set de măsurători independente, efectuate prin spectrograful pentru imagistică în ultraviolet al lui Cassini confirmă existența apei în interiorul lui Enceladus.

Noile rezultate vor fi publicate în această săptămână în prestigioasa publicație Nature, care a publicat recent o știre despre noi argumente pentru eventualele forme de viață de pe Enceladus.

În această perioadă a anului, Saturn se poate observa în cursul serii până aproape de ora 01:00, spre sud-vest, fiind ușor de reperat deoarece pare foarte aproape de steaua Porrima, a treia ca strălucire din constelația Fecioarei, sub Arcturus.

Aflat la 1.2 milioane de kilometri de Saturn, Titan este cel mai mare satelit natural al acestei planete și singurul satelit din sistemul solar care are o atmosferă. Și nu orice atmoferă, ci una stratificată și mai densă decât cea a Pământului, deși raza satelitului este mai mică decât jumătate din raza Pământului. La fel ca Luna noastră, Titan are mereu aceiași față îndreptată spre planeta mamă, Saturn.

Un alt aspect interesant care merită menționat în cazul lui Titan este prezența unui ciclu al metanului asemănător cu ciclul apei de pe Pământ. Astfel, datorită condițiilor de presiune și temperatură de pe Titan, știm deja că acolo există adevărate râuri și lacuri din metan lichid, metan care se evaporă, ajunge în atmoferă și de aici revine pe suprafața satelitului.

Studii recente ale datelor transmise de sonda Cassini, aflată în sistemul saturnian din 2004 relevă faptul că mișcarea lui Titan pe orbită nu corespunde modelelor precedente ale unui corp solid, de dimensiunile satelitului. Concluzia? Undeva sub suprafața lui Titan există o cantitate imensă de lichid, dar încă nu se cunosc detalii despre natura sau originea lui și nici adâncimea la care acest ocean s-ar afla sub suprafața satelitului. Dacă se ia în considerare acest lucru, modelele teoretice încep să se potrivească cu datele experimentale furnizare de sonda Cassini. Două variante sunt luate în calcul: autorii studiului tind să creadă că este vorba despre apă în stare lichidă, însă având în vedere că metanul, care este majoritar pe suprafața și în atmosfera satelitului, se descompune sub acțiunea radiației solare, s-ar putea ca prezența sa pe Titan să fie mereu reîmprospătată dintr-un rezervor subteran, caz în care lichidul de sub suprafața sa ar fi metan și nu apă.

Europa este un alt satelit, de data asta a lui Jupiter, despre care se crede că sub crusta înghețată posedă un strat apă în stare lichidă, formând un adevărat ocean subteran, existând șanse ca acesta să fi adăpostit sau să poată adăposti în continuare forme de viață. Altfel spus, dacă undeva în sistemul nostru solar mai există viață altundeva decât pe Pământ, șansele sunt destul de mari ca ea să se găsească fie pe Europa, fie pe Titan. Sperăm ca viitoare misiuni robotice pe cei doi sateliți să poată desluși cât mai multe din misterele ce înconjoară aceste corpuri.

În anii ’90, telescopul spațial Hubble detecta oxigen în atmosferele sateliților jovieni Ganymede și Europa. Apa înghețată de la suprafața acestor sateliți se descompune în hidrogen și oxigen prin interacțiunea cu particule încărcate care vin de pe Jupiter. Descoperirea acestui fenomen și în cazul lui Saturn, prima de acest fel din afara sistemului jovian, poate demonstra faptul că acest procedeu este mai întâlnit decât se credea, majoritatea sateliților înghețați putând avea astfel oxigen în atmosfera lor.

Rhea are un diametru de 1529 de kilometri și un câmp gravitațional suficient de puternic pentru a-și păstra atmosfera. Cassini nu este la primul survol al atmosferei lui Rhea, însă în 2005 sonda s-a apropiat doar la 502 km de suprafața acestuia iar în 2007 la 5736 de km. În martie 2010, Cassini a trecut la 97 km de suprafața lui Rhea, spectrometrul de masă de la bordul sondei detectând oxigen (70%) și dioxid de carbon (30%). Atmosfera este de 100 de ori mai puțin densă decât pe Europa și Ganymede, motiv pentru care compoziția acesteia nu a putut fi detectată de la distanță. Spre comparație, pe Pământ, concentrația de oxigen este de cel puțin 5 miliarde de ori mai mare decât pe Rhea.

Dacă sursa oxigenului este destul de clară (magnetosfera lui Saturn emite particule care descompun gheața de la suprafață), cercetătorii încă nu știu exact de unde provine dioxidul de carbon.  Este posibil ca substanțele organice de la suprafața satelitului să fie descompuse de radiațiile din magnetosfera lui Saturn iar carbonul eliberat astfel să reacționeze cu oxigenul și să formeze dioxidul de carbon. Bombardamentul cu micrometeoriți ar putea de asemenea explica prezența carbonului în atmosfera lui Rhea. O a treia variantă ar fi ca dioxidul de carbon să provină din interiorul satelitului, ca gaz primordial de acum 4.5 miliarde de ani de la formarea sistemului solar (Rhea nu este în prezent activă geologic).

În ianuarie 2011, Cassini are programată o nouă întâlnire cu Rhea, de data aceasta mult mai apropiată decât precedentele, sonda urmând să survoleze satelitul lui Saturn la 75 km altitudine deasupra polului sud al acestuia.

Sonda Cassini-Huygens a fost lansată în 1997, modulul Huygens al ESA fiind folosit pentru o plonjare în atmosfera lui Saturn, în timp ce Cassini (NASA) a rămas pe orbită, efectuând o serie de măsurători extrem de utile pentru cunoaşterea sistemului saturnian (planeta, inelele şi sateliţii săi). Operaţiunile sondei au fost extinse până în 2017.

Misiunea SOHO, lansată de ESA pentru studiul Soarelui se desfăşoară conform planului. Nu au fost detectate pete solare recent. Pentru prognoze meteo în Sistemul Solar, datele în timp real ale misiunii SOHO pot fi accesate aici. SOHO împlineşte astăzi fix 14 ani de la lansare.

Sondele gemene STEREO ale NASA urmăresc şi ele Soarele, imaginile puse zilnic la diposiziţie putând fi accesate aici.

MESSENGER (NASA) a făcut recent o corecţie de orbită, în pregătirea inserţiei finale pe orbita lui Mercur.

Venus Express (ESA) este în prezent singura navă cosmică pe orbita lui Venus, programată să funcţioneze până în 2012.

Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) îşi continuă de pe orbita Lunii în linişte misiunea de cartografiere a suprafeţei lunare.

Pe Marte, Spirit se chinuie din greu să iasă din capcana care l-a ţinut nemişcat luni de zile, iar Opportunity investighează un nou meteorit descoperit pe suprafaţa Planetei Roşii.

Pe orbita lui Marte, Mars Reconnaissance Orbiter se află în safe-mode, în aşteptarea unui update software care să preîntâmpine restartul spontan al computerului de la bordul sondei, care le-a dar bătăi de cap inginerilor de la sol în ultimul timp.

Tot pe orbita lui Marte, Mars Express, sonda ESA, este în parametrii optimi, cartografiind suprafaţa planetei.

Mars Odyssey este a treia şi cea mai veche sondă de pe orbita lui Marte, continuând să trimită imagini de pe suprafaţa planetei din 2001 de când şi-a început misiunea.

Cassini, de pe orbita lui Saturn, a încheiat de curând survolarea lui Enceladus şi se va apropia de Tethys, până în data de 26 decembrie.

Rosetta (ESA) este în drum spre întâlnirea sa din 2014 cu cometa Churyumov-Gerasimenko, efectuând de curând ultima corecţie majoră a traiectoriei sale, folosind câmpul gravitaţional al Pământului. Rosetta va survola şi asteroidul Lutetia, în iulie 2010.

International Cometary Explorer a fost lansată în 1978 pentru a studia magnetosfera terestră şi interacţia acestuia cu vântul solar. Misiunea ei a fost ulterior schimbată pentru o întâlnire cu cometa Giacobini-Zinner în 1983. Mulţi ani s-a crezut că ICE nu mai funcţionează în prezent, dar anul trecut, semnalul radio al sondei a fost recepţionat din nou. Momentan, ICE este pe o orbită în jurul Soarelui, apropiindu-se de Pământ în 2014, când se va puta decide plasarea sa într-un punct Langrange pentru studiul magnetosferei Soarelui sau poate porni într-o misiune de întâlnirea a cometei Wirtanen în 2018.

Dawn a pătruns în centura de asteroizi, îndreptându-se spre Vesta, unde va ajunge în 2011.

Sonda NASA Deep Impact se îndreaptă spre cometa 103P/Hartley 2. Întâlnirea va avea loc în octombrie 2010.

Stardust se îndreaptă spre sonda Tempel-1 (14 februarie 2011), funcţionând la parametrii optimi.

Hayabusa, o misiune japoneză extrem de ambiţioasă este în drum spre casă. Este prima sondă cu motoare ionice care a efectuat o corecţie gravitaţională de traiectorie şi prima misiune care şi-a propus să aducă pe Pământ praf de pe un asteroid. Încercările de a ateriza pe suprafaţa asteroidului au cauzat severe defecţiuni tehnice. Momentan, sonda este în drum spre Pământ folosind un singur motor din cele trei şi nu se ştie dacă la bord există sau nu probe de praf de pe asteroid. Nava va ajunge pe Pământ în iunie 2010, după o întârziere de trei ani.

New Horizons (NASA) este în drum spre Pluto şi mai are de parcurs 16.65 UA până când va ajunge acolo, în 2015. Pe 29 decembrie New Horizons se va afla mai aproape de Pluto decât de Pământ.

Atât Voyager 1 cât şi Voyager 2 încă funcţionează şi răspund la comenzi, chiar dacă au fost lansate în 1977 şi cel puţin Voyager 1 se află dincolo de graniţele sistemului solar.

Imagine: NASA / JPL / SSI / Emily Lakdawalla

Revista Science publică astăzi primul articol (dintr-o serie de trei) despre un studiu în care trei sonde independente confirmă existenţa moleculelor de apă la polii satelitului nostru natural. Date înregistrate atât de către sonda indiană Chandrayaan-1 (momentan inactivă), cât şi de către sondele Epoxi şi Cassini sugerează că solul lunar conţine molecule de apă chiar dacă într-o cantitate infimă, dar mai multă decât se estima iniţial. NASA confirmă aceste date într-un comunicat oficial, dat publicităţii acum câteva minute.

În octombrie, prin două explozii controlate pe suprafaţa lunară, NASA speră să dizloce şi să poate detecta direct urme de apă de pe Lună, cu ajutorul sondei LCROSS şi a treptei Centaur.