Oficialii agenției spațial americane se pregătesc să anunțe în data de 8 iulie (ziua ultimei lansări a unei navete spațiale) planurile pentru racheta ce va purta americanii în spațiu în următoarea perioadă, denumită provizoriu SD-HLV (“Shuttle Derived Heavy Lift Vehicle“). Acesta a fost aprobat deja de către administratorul agenție, Charles Bolden și urmează să ajungă în Congres pentru aprobare. După mai mulți ani de studii ce au urmat renunțării la racheta Ares V, oficialii agenției au ajuns la un acord în ceea ce privește structura viitorului lansator: acesta va folosi la maximum tehnologiile oferite deja de naveta spațială, programul Apollo și părți care au supraviețuit anulării programului Constellation/Ares: prima treaptă va fi actualul rezervor al navetei, propulsat în prima fază de motoarele RS-25D, identice cu cele folosite în prezent, urmând ca în viitor să se treacă la noua generație RS-25E. Primele lansări vor folosi chiar motoarele actualelor navete spațiale (sunt disponibile doisprezece astfel de motoare, 3 de la fiecare navetă plus un set de rezervă). Acestea nu vor putea fi recuperate și refolosite ca în cazul navetei, dar se speră ca în viitor, noul model RS-25E să aibă această capabilitate. Două rachete cu combustibil solid de 4 sau 5 segmente vor fi atașate primei trepte, exact ca în cazul navetei spațiale (care folosește rachete cu combustibil solid din 4 segmente). Treapta superioară va fi propulsată de motorul J-2X, în prezent aflat în faza de teste, urmașul direct al lui J-2 folosit în programul Apollo. Cele două rachete cu combustibil solid urmează să fie și ele înlocuite cu o pereche de rachete noi cu combustibil lichid (LOX/RP-1), însă acest studiu nu este încă definitivat. Compania care produce boosterele a primit deja un contract pentru 10 astfel de rachete care vor pute fi folosite pentru 5 misiuni între 2012 și 2015.
Toate articolele cu eticheta: apollo
Interiorul Lunii
Seismografele lăsate de echipajele Apollo pe suprafața Lunii acum 30 de ani continuă să fie de folos celor implicați în studiul compoziției satelitului nostru natural.
O echipă de cercetători de la Centrul Marshall (din cadrul NASA), Huntsville (Alabama) a publicat recent în Science un studiu realizat după datele primite de la cele cinci seismografe aflate pe Lună, în prima jumătate a anilor ’70, date despre mișcarea suprafeței satelitului. Calculatoarele din acei ani erau prea rudimentare pentru a putea prelucra aceste date. În ultimii ani, datele au fost reanalizate folosind tehnici analitice moderne și computere mult mai rapide.
La fel ca și în cazul Pământului, suprafața Lunii este uneori zguduită de cutremure. Acestea crează unde care se propagă și se reflectă în profunzimea Lunii iar analizarea acestora poate livra detalii despre structura Lunii. Echipa de cercetători condusă de Renne Webber crede că nucleul Lunii, care are o vechime de 4.5 miliarde de ani, este format din fier lichid, similar cu nucleul planetei noastre. Raza porțiunii lichide a nucleului lunar ar fi, după ultimele estimări, de 330 kilometri (estimările anterioare ofereau valoarea de 365 kilometri, valoare care nu este semnificativ diferită, dacă ținem cont de incertitudinile acestor măsurători). In interiorul acestei formatiuni s-ar gasi un miez solid cu raza de 240 km, la fel ca un cazul Pamantului.
Noile (vechile?) date vor fi de folos studiilor formării și evoluției sistemului nostru solar, lărgind în același timp orizontul cunoștințelor noastre despre Lună.
Orion merge mai departe
Designul pentru capsula Orion a primit aprobarea preliminary design review (PDR), un pas important pentru astfel de proiecte inginerești complexe și indinspensabil pentru trecerea la fabricarea propriu-zisă a capsulei. Orion este destinată înlocuirii navetelor spațiale și are în prezent două scopuri: accesul NASA la ISS și întoarcerea pe Lună. Bazată pe designul capsulei Apollo, Orion poate transporta un număr de maxim șase astronauți (spre deosebire e trei, în cazul Apollo).
Primul zbor al acestei capsule este prevăzut pentru 2015, la bordul noilor rachete Ares.