Lansarea Dragon, amânată

Publicat în de
Răspunde

SpaceX a anunțat că are nevoie de mai mult timp pentru testele asupra capsulei Dragon înainte de lansarea acesteia pentru joncțiunea cu Stația Spațială Internațională, așa că lansarea anunțată inițial pentru 7 februarie se amână.

Deocamdată nu a fost comunicată o altă dată, compania fiind în discuții cu NASA pentru stabilirea unei alte perioade optime pentru lansare, în funcție și de activitățile programate deja la bordul ISS. Un purtător de cuvânt al companiei SpaceX a declarat că mai este nevoie de timp suplimentar pentru a pregăti capsula de zbor și pentru a putea garanta siguranța și reușita misiunii.

Update: Lansarea a fost reprogramată pentru data de 20 martie 2012.

Lansarea STS-107, acum 9 ani

Publicat în de
Răspunde

Acum nouă ani, Columbia avea să fie lansată pentru ultima dată spre stele. Cei șapte membri ai echipajului nu știau, dar soarta lor avea să le fie pecetluită încă din primele secunde ale lansării: o bucată de spumă izolatoare de pe rezervorul extern a lovit naveta, dislocând o parte a scutului ceramic folosit pentru protecția acesteia la revenirea în atmosferă. 15 zile mai târziu, Columbia avea să se dezintegreze deasupra Statelor Unite.

Mulțumim Rick Husband, William McCool, David Brown, Kalpana Chawla, Michael anderson, Laurel Clark, Ilan Ramon, mulțumim Columbia.

Primul satelit românesc

Publicat în de
Răspunde

Aminteam zilele trecute despre planurile Agenției Spațiale Europene de a lansa o nouă rachetă, o variantă low-cost la Ariane 5, mai economică când vine vorba de mase mai mici ce trebuiesc plasate pe orbită. O să povestim mai pe larg despre racheta în sine cât de curând, însă de data asta aș dori analizăm puțin încărcătura rachetei în acest zbor inaugural, care va avea loc la începutul lunii februarie.

Cele mai importante două încărcături sunt sateliții ALMASat-1 și Lares, dar aceștia vor fi acompaniați de încă 9 sateliți de mici dimensiuni (CubeSats, sateliți cubici cu latura de 10 centimetri și masa de aproximativ 1 kilogram) din diverse țări: Elveția, Spania, Italia, Franța, Belgia, Polonia și… România! Este vorba despre proiectul Goliat, primul satelit românesc care va ajunge pe orbită. Echipa de studenți români lucrează de mult timp la el, însă data lansării a fost mereu amânată de către ESA din cauza că racheta Vega nu era gata. 2012 este anul lor norocos, pentru că Vega țintește lansarea inaugurală în data de 9 februarie, iar Goliat, satelitul românesc, este acolo, în vârful rachetei, așteptând să ajungă pe orbită.

Proiectul Goliat a fost pornit în cadrul Agenției Spațiale Române, în 2005, și are trei experimente științifice la bord: SAMIS (pentru măsurarea fluxului de micrometeoriți), Dose-N (măsurarea radiației cosmice) și o cameră foto pentru achiziția de imagini de pe orbită (3 megapixeli și o rezoluție la sol de 21×28 metri). Goliat se află în prezent în Guiana Franceză, unde este împachetat împreună cu restul sateliților și pregătit pentru lansare.

Așteptăm cu interes lansarea din februarie și îi urăm succes echipei din spatele lui Goliat.

Phobos-Grunt s-a prăbușit

Publicat în de
Răspunde

Din păcate, inevitabilul s-a produs și sonda rusească Phobos-Grunt a reintrat în atmosferă, resturile sale prăbușindu-se cel mai probabil în Oceanul Pacific.

Sonda de 13.5 tone, cea mai mare construită de ruși până în prezent, trebuia să ajungă pe orbita lui Phobos, satelitul lui Marte, de unde să aducă înapoi pe Pământ probe de sol, operațiune ce ar fi reprezentat o premieră în explorarea sistemului solar. Lansarea a avut loc în 8 noiembrie 2011, după ani de amânări, și sonda a ajuns pe orbita Pământului conform planului, însă motorul care trebuia să plaseze Phobos-Grunt pe o traiectorie spre Marte avea să nu mai pornească niciodată, probabil dintr-o eroare de programare a softului de la bord. Încercările de a contacta proba și de a rescrie instrucțiunile acesteia nu au dat succes în zilele și săptămânile ce au urmat lansării, cu tot sprijinul oferit de către ESA și NASA. Datorită orbitei joase pe care sonda era plasată, interacțiunea cu starturile superioare ale atmosferei a cauzat degradarea continuă a parametrilor orbitali și în final plonjonul prin atmosferă, cea a dus la dezintegrarea sondei. Resturile ce au supraviețuit s-au prăbușit probabil în ocean, deși locația exactă nu este deocamdată cunoscută.

Împreună cu Phobos-Grunt, chinezii au pierdut primul lor satelit ce trebuia să ajungă în jurul planetei Marte iar The Planetary Society a pierdut experimentul LIFE (în care niște microorganisme ar fi fost expuse vidului și radiațiilor cosmice în timpul călătoriei spre Marte, apoi la revenirea acestora pe Pământ avea să fie studiat modul în care au suportat această călătorie).

Dacă totul ar fi decurs normal, Phobos-Grunt ar fi avut nevoie de 11 luni pentru a ajunge la destinație, fiind planificate trei corecții ale traiectoriei în acest timp. În data de 9 octombrie, sonda trebuia să intre pe orbita planetei, unde s-ar fi separat de satelitul chinez Yinghuo-1. Până în ianuarie 2013, Phobos-Grunt și-ar fi modificat orbita în jurul lui Marte, până la o altitudine de 10000 kilometri, urmând să intre pe orbita lui Phobos la începutul lui februarie 2013. Un modul al sondei ar fi coborât pe suprafața satelitului, ar fi prelevat probe de sol, după care s-ar fi ridicat înapoi pe orbită. Phobos-Grunt trebuia să se întoarcă pe Pământ în august 2014.

Orion: posibile destinații

Publicat în de
Răspunde

Peste 1300 de candidați s-au prezentat pentru preselecția care va decide viitori astronauți ai NASA, însă aceștia nu știu încă încotro vor merge. Planul trasat de Obama prevede vizitarea unui asteroid în jurul lui 2025, dar asta este doar una din posibillee destinații pentru Orion.

A început deja freamătul intern în cadrul agenției pentru definirea obiectivelor viitorului program de explorare al spațiului cu echipaj uman. Piesele fundamentale ale acestui program sunt racheta dezvoltată în cadrul proiectului SLS și capsula MPCV (sau Orion), ambele elemente oferind o paletă largă de opțiuni. Orion nu a fost dezvoltat cu o anumită destinație planificată pentru el, iar acest lucru a fost criticat la vremea lui, dar asta ar putea să fie și un avantaj, dând mână liberă experților NASA să îi traseze diverse traiectorii prin sistemul solar.

Capsula Orion, în configurația cu 6 locuri

Ideea de a folosi unele module ale Stației Spațiale Internaționale după ce aceasta va fi scoasă din uz, după anul 2020, împreună cu o capsulă Orion începe să prindă tot mai mult contur. Folosind propulsoare adăugate în viitorul apropiat, un astfel de modul ar putea să se îndrepte spre un punct Lagrange Pământ-Lună unde să aștepte sosirea unei capsule Orion cu care ar urma să se cupleze. Motivul? Spațiul oferit de modul este mult mai generos decât cel al capsulei, făcând astfel zborurile de lungă durată mai ușor de îndurat pentru echipaj.

NASA țintește 2017 ca anul primului zbor din cadrul programului SLS cu o misiune în jurul Lunii, dar fără echipaj uman. Vor mai trece încă patru ani, conform planului actual, până când primii astronauți vor pilota o capsula Orion prin spațiu, prima dată, în drum spre ISS.

Ce opțiuni are Orion? Printre cele mai interesante, aș îndrăzni să spun. Ce spuneți de o excursie de 35 de zile în partea întunecată a Lunii, în punctul Lagrange L2? Nu doar că de acolo NASA ar putea experimenta zborurile cu echipaj uman de lungă durată în apropierea Pământului, dar în același timp și comunitatea științifică ar avea de câștigat: un radiotelescop ar putea fi coborât pe suprafața Lunii și controlat de pe Pământ, ar putea asculta în liniște primele sunete ale cosmosului. Sau câteva rovere ar putea străbate suprafața selenară și aduna probe din bazinul Aitken. Această misiune ar putea fi o repetiție generală înainte de a pleca spre Marte, cândva în jurul anului 2030.

Lockheed Martin, compania care a construit capsula Orion pentru NASA, a identificat deja potențiali candidați pentru misiunea dorită de președinele Obama: asteroidul 2008 EA9, aflat la o distanță de 12 milioane de kilometri de Pământ. Echipajul ar avea nevoie de 195 de zile pentru un drum dus-întors. Un alt asteroid, 2000 SG334 se află la 8 milioane de kilometi de Pământ și necesită 450 zile pentru a fi ajuns de Orion. NASA ia în calcul și folosirea unei contragreutăți atașate capsulei, care s-ar roti împreună cu aceasta pentru a crea gravitație pentru echipaj.

Echipajul poate fi redus la trei sau doi membrii pentru un zbor spre Lună de maximum 21 de zile. Însă pentru perioade mai lungi, NASA trebuie să vină cu soluții pentru un habitat în care echipajul să își țină proviziile și în care să poată locui pentru perioade mai lungi de timp.

Cum Marte rămâne destinația supremă pentru Orion, un alt mod de a pregăti echipajul pentru o astfel de misiune ar fi vizitarea lui Deimos, unul din cei doi sateliți ai lui Planetei Roșii. Aflat pe o orbită mai largă decât Phobos, Deimosare dimensiuni relativ reduse, diametrul maxim fiind de doar 15 kilometri. Unele zone polare ale satelitului sunt scăldate de Soare timp de 10 luni, ceea ce ne convine deoarece avem nevoie de Soare pentru panourile solare generatoare de electricitate. Gravitația lui Deimos este atât de redusă încât capsula ar putea ajunge și pleca de pe suprafața acestuia folosind propulsoarele pentru poziționare, fără să fi nevoie de alte îmbunătățiri. Dacă Orion ar avea atașat și un modul, acestea ar putea ateriza împreună cu capsula la polul sud al asteroidului, unde echipajul ar putea petrece 4 luni pe suprafața acestuia, după care ar urca din nou pe orbită pentru 50 de zile și ar ateriza din nou, de data asta la polul nord, unde ar mai petrece încă 10 luni înainte să se întoarcă pe Pământ. Misiunea ar dura în total 900 de zile iar echipajul ar putea folosi rovere pentru colectare de probe de pe suprafața lui Deimos. Toate astea ar putea să se întâmple între 2033 și 2035, pentru a profita de alinierea dintre Pământ și Marte și pentru a expune echipajul unui minim de radiații cosmice.

Deși Marte este țelul suprem al următoarei generații de astronauți, destinațiile intermediare sunt cel puțin la fel de interesante.