45 de ani de la Gemini 4

În data de 3 iunie 1965, Statele Unite aveau să ajungă din urmă Uniunea Sovietică în cursa spațială într-o misiune care avea să fie decisivă pentru programul spațial american și care dacă nu ar fi fost un succes, probabil Statele Unite nu ar fi ajuns pe Lună în termenul propus de președintele Kennedy.

Gemini 4 avea să fie prima misiune americană în care un astronaut va ieși din capsulă și va pluti liber în spațiul cosmic, la câteva săptămâni după misiunea lui Alexei Leonov, primul om care a efectuat o misiune extravehiculară. Ed White avea să devină un erou în urma acestei misiuni, care a fost pregătită în secret la NASA și care avea să fie mult mai solicitantă decât se prevăzuse inițial. Coordonarea mișcărilor în lipsa gravitației și adaptarea acțiunilor pentru aceste condiții avea să fie o sarcină extrem de complexă pentru Ed White. Pentru siguranță, astronautul era legat cu un cordon de capsulă, iar pentru deplasare folosea un dispozitiv asemănător cu un pistol, care prin evacuarea de gaze într-o anumită direcție, îi imprima lui White o mișcare în direcția opusă. Acesta a fost convins cu greu să revină în capsulă, unde îl aștepta de James McDivitt, ignorând de câteva ori ordinele primite de la Centrul Spațial din Houston. Cei doi s-au întors în siguranță pe Pământ patru zile mai târziu.

Uniunea sovietică a realizat prima o misiune extravehiculară, dar nu a reușit niciodată (până în 1969) să realizeze un rendezvous orbital. Acum, cu Gemini 4, NASA a realizat într-o singură misiune un rendezvous cu o treaptă uzată a unei rachete Titan II și o activitate extravehiculară, fiind în plină viteză spre premiul cel mare, Luna, unde vor ajunge peste 4 ani. Ed White însă nu avea să trăiască momentul, fiind unul din victimele nefericitului incident Apollo 1, care a dus la pierderea lui și a altor doi astronauți, Gus Grissom și Roger Chaffee într-un incendiu al capsulei Apollo 1 aflată pe rampa de lansare, în timpul unor teste.

Foto: NASA (Ed White, în afara capsulei Gemini 4)