Toate articolele din luna: mai 2010

EPOXI se pregăteşte pentru Hartley 2

Publicat în de
Răspunde

Sonda EPOXI a efectuat cu succes manevrele de corecţie orbitală pentru întâlnirea cu cometa Hartley 2, planificată pentru 4 noiembire 2010.  Motoarele au fost folosite timp de 11.3 secunde, timp suficient pentru alterarea traiectoriei sondei, care va survola Pământul, folosindu-se de gravitatţia planetei noastre pentru a-şi modifica traiectoria, astfel încât sonda sa intercepteze cometa Hartley 2 în noiembrie.

Lansată în 2005, misiunea Deep Impact a avut ca scop studierea cometei 9P/Tempel, printr-o coliziune a unui proiectil cu miezul cometei şi studierea particulelor care au rezultat în urma acestui impact de către sonda aflată la o distanţă sigură. Acest eveniment a avut loc în 2005, la 6 luni după lansare, fiind primul de acest fel (misiunile precedente de acest tip, Giotto şi Stardust au presupus doar survolul cometelor, nu şi generarea unei coliziuni). După încheierea misiunii, s-a decis redenumirea misiunii din Deep Impact în EPOXI şi folosirea sondei pentru studiul cometei Boethin. Însă în momentul în care s-au făcut calculele pentru interceptarea cometei de către sondă, aceasta nu a mai fost de găsit. Cel mai probabil, cometa Boethin s-a dezintegrat în mai multe fragmente, astfel că atenţia echipei de la sol s-a mutat asupra cometei Hartley 2. Aceasta va fi cel mai aproape de Pământ în data de 20 octombrie 2010, când se va afla la o distanţa de 18 milioane de kilometri de planeta noastră, fiind vizibilă cu ochiul liber (magnitudine 5). Cometa are o periodicitate de 6 ani, revenind la o distanţă asemănătoare în 2017.

Imagine: NASA/JPL

Baza selenară niponă în 2020

Publicat în de
Răspunde

JAXA a anunțat că dorește să construiască o bază lunară până în 2020, însă aceasta urmează să fie operată nu de astronauți, ci de… roboți. Amplasarea bazei va fi în apropiere de polul sud lunar, localizarea sa exactă urmând să fie stabilită după o analiză atentă a imaginilor furnizate de sonda Kaguya (tot de producție niponă).

Roboții, cu o greutate estimată de 300 kg, vor avea ca sursă de energie lumina solară și vor putea explora suprafața selenară cu o autonomie de 100 km, urmând să fie dotați șenile, camere de înaltă rezoluție și diverse instrumente științifice. O rachetă urmează să aducă pe Pământ probe din solul lunar, prelevate de acești roboți.

Întregul proiect este estimat la aproximativ 2.2 miliarde de dolari. JAXA plănuiește un zbor cue chipaj uman spre Lună în jurul anului 2020 și stabilirea unei baze cu prezență umană continuă până în 2030, roboții urmând să pregătească terenul pentru sosirea astronauților niponi. Această știre vine la scurt timp după anunțarea unui alt plan al JAXA, de a trimite roboți umanoizi pe Lună.

India și China și-au exprimat intenție în mod public că doresc să trimităfiecare astronauți pe Lună, aproximativ în aceiași perioadă, între 2020 și 2030, în timp ce NASA a declarat că plănuiește o misiune spre un asteroid și apoi spre Marte. Se anunță așadar o nouă cursă interesantă spre Lună, de data asta în trei (Japonia, China, India). Până la urmă, totul se reduce la voință politică și financiară, să vedem cine va rezista până la final.

Propulsia navetei spaţiale (3)

Publicat în de
Răspunde

Ajunsă pe orbită, naveta spaţială are nevoie să îşi poată schimba orientarea, pentru diverse manevre. De exemplu, pentru a proteja încărcătura, aceasta este întodeauna îndreptată spre Pământ, burta navetei fiind îndreptată spre soare, plăcuţele ceramice ajutând la protecţia termică a încărcăturii şi a sistemelor de la bord. Pentru manevrele de rendezvous sau deorbitare, sunt necesare orientări la care nu se poate ajunge altfel decât folosind propulsoare RCS (Reaction Control System). Acest sistem este folosit încă de la primele nave cosmice care au ajuns pe orbită. În lipsa gravitaţiei, nu este necesar un impuls prea mare pentru a roti nava în jurul uneia dintre axe. Astfel, prin expluzarea unei mici cantitaţi de gaz cu o viteză suficient de mare, naveta cosmică sau orice altă navă care orbitează Pământul, îşi poate schimba orientarea, printr-o rotaţie controlată în jurul unei axe de simetrie. Propulsoarele RCS pot fi folosite pentru a suplimenta OMS, dar ele sunt prea slabe pentru a suplimenta motoarele principale (aportul adus de RCS comparativ cu SME este nesemnificativ). Ele sunt însă de folos imediat după desprinderea de SRB, în timpul lansării, şi imediat după desprinderea de rezervorul principal, pentru a deplasa naveta departe elementele de care tocmai s-a dispersat. În timpul manevrei de deorbitare, propulsoarele RCS sunt folosite în afara atmosferei, până când aceasta devine suficient de densă pentru ca flapsurile navetei să fie eficiente. În cazul unei misiuni eşuate, RCS poate fi folosit pentru evacuarea de urgenţă a combustibilului în exces rămas la bord, pentru a reduce masa navetei.

Propulsoarele unei navetei spaţiale sunt plasate în faţă (pe botul acesteia) şi în partea laterală din spatele navetei, în stânga, respectiv în dreapta. În total sunt 44 de orificii prin care pot fi evacuate gazele propulsoarelor RCS, din care 38 principale şi 6 suplimentare, care sunt folosite doar pentru controlul fin al orientării pe orbită, fiind de 30 de ori mai slabe decât cele principale. Orificiile din botul navetei sunt în număr de 16 (14 principale şi 2 suplimentare) în timp ce în spate, pe fiecare parte sunt câte 12 orificii primare şi 2 secundare.

Combustibilul pentru propulsoarele RCS este identic cu cel pentru OMS monometilhidrazină (oxidant fiind tetraoxidul de azot). La fel ca în cazul OMS, un modul conţine tubulatura necesară pentru controlul combustibilului, rezervorul de combustibil, rezervorul de oxidant şi două rezervoare de heliu, precum şi un sistem electric de încălzire pentru a preveni îngheţarea combustibilului în cazul unei misiuni de lungă durată. Chiar dacă folosesc acelaşi combustibil, OMS şi RCS au linii separate de transport al combustibilului, din cauză că RCS nu suportă debitele mari necesare pentru OMS.

Computerul de la bord are control direct asupra propulsoarelor, iar acestea de rândul lor trimit date despre presiuni, temperaturi şi poziţia diverselor valve din componenţa lor, date care sunt afişate la bord şi trimise în timp real pe Pământ, pentru a fi analizate constant în timpul unei misiuni.

Imagine pusă la dispoziţe prin amabilitatea http://www.nasaspaceflight.com.

Remember: Atlantis

Publicat în de
Răspunde

Atlantis, a patra navetă spaţială din flota NASA, a avut primul zbor în data de 3 octombrie 1985, plasând pe orbită doi sateliţi, într-o misiune (STS-51J) pentru Departamentul de Apărare din SUA. Patru ani mai târziu, Atlantis avea să fie prima navetă care va lansă două sonde interplanetare, care aveau să părăsească orbita Pământului, Magellan lansată spre Venus şi Galileo spre Jupiter, în cadul misiunii STS-30 respectiv STS-34. După încă două misiuni dedicate Departamentului de Apărare SUA, Atlantis avea să pună pe orbită telescopul Compton, dedicat stuiului radiaţiei gama, al doilea telescop orbital după Hubble, la vremea Compton fiind cel mai greu corp urcat pe orbita Pământul (17 tone).

În 1992 Atlantis intră în reparaţii capitale, penru o serie de modificări (o nouă paraşută folosită pentru frânarea pe pistă, noi plăci ceramice pentru izolare termică, etc). A doua revizie generală a navetei a avut loc între 1997-1998, când au fost modernizat sistemul de monitoare de la bord, instalarea unui sistem auxiliar de ghidare bazat pe GPS şi montarea dispozitivului pentru andocarea cu ISS, înlocuind cel folosit pentru MIR.

În 1995, Atlantis mai stabileşte o premieră, devenind prima naveta spaţială care andochează cu staţia spaţială MIR, în cadrul misiunii STS-71. Între 1996 şi 1997, Atlantis mai face încă 5 vizite staţiei MIR urmând ca din 19 mai 200, începând cu misiunea STS-76, Atlantis să se dedice construcţiei Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Cu o singură excepţie: în mai 2009, în timpul misiuni STS-125, Atlantis avea să fie ultima navetă care va aduce un echipaj uman pentru a efectua un service telescopului spaţial Hubble.

Plănuită pentru a fi retrasă încă din 2008, Atlantis a mai fost folosită până înmai 2010, când a încheiat cu succes ultima sa misiune în spaţiu, STS-132. După 25 de ani, Atlantis a executat 32 de misiuni, parcurgând 194 168 813 km şi 4 648 de orbite efectuate în jurul Pământului, ducând în spaţiu peste 190 de astronauţi, unii de mai multe ori. Recordul îl deţine Jerry Ross, care a zburat de şapte ori în spaţiu, din care de cinci ori cu Atlantis, aceasta fiind naveta cu care acesta a efectuat primul şi ultimul său zbor pe orbită.

Nu se cunoaşte în prezent soarta navetei Atlantis, însă probabil aceasta va deveni un muzeu în viitorul apropiat.

Imagine pusă la dispoziţe prin amabilitatea http://www.nasaspaceflight.com.

Atlantis a aterizat pentru ultima oară

Publicat în de
Răspunde

Naveta spaţială Atlantis a aterizat pe pista 33 a Centrului Spaţial Kennedy din Florida, profitând e prima oportunitate de care a avut parte astăzi, totul decurgând conform planului, terminând cu succes misiunea STS-132. Unul din propulsoarele RCS au îngheţat, lucru observat înainte de acţionarea OMS pentru deorbitare, însă defecţiunea a fost minoră şi nu a afectat aterizarea.

Deşi a fost ultimul zbor pentru naveta Atlantis, aceasta va fi pregătită pentru misiunea de urgenţă STS-335 şi va zbura doar în cazul în care Endeavour va avea probleme majore pe orbită în timpul ultimei misiuni programate, STS-134. Este doar o misiune de precauţie luată de NASA după accientul navetei Columbia de a avea o naveta mereu pregătită pentru a salva echipajul în cazul undei urgenţe. Nicio astfel de misiune nu a fost însă necesară.

Există şi varianta ca Atlantis să mai zboare o dată, dacă tot este pregătită pentru zbor, în cazul în care misiuena STS-335 nu va mai avea loc, echipajul urmând să folosească capsulele Soyuz ataşate de ISS în cazul unor probleme cu naveta Endeavour. Acest lucru implică însă nişte costuri suplimentare care nu au fost încă aprobate de Congresul SUA precum şi extinderea programului până anul viitor, extindere care este puţin probabilă.

Atlantis (OV-104) a zburat pentru prima dată în 1985 şi a fost ultima navetă care a dus un echipaj uman spre telescopul Hubble, pentru ultima misiune de service a acestuia. Atlantis a fost prima navetă care a andocat cu Staţia Spaţială Mir. Acum, Atlantis este prima naveta din flota de trei rămase care a efectuat ultimul zbor, după 32 de misiuni.