Toate articolele din luna: aprilie 2010

Hubble, visul lui Oberth

Publicat în de
1

Hermann Oberth s-a născut la Sibiu, în 1894, într-o familie de saşi şi a fost fascinat încă din copilărie de călătorii interplanetare, ca urmare a citirii cărţii lui Jules Verne, De la Pământ la Lună. Lucrarea sa de doctorat, care propunea studierea spaţiului interplanetar folosind rachetei, a fost considerată la vremea aceea controversată şi a fost respinsă de universităţile din Germania. Hermann Oberth a obţinut până la urmă titlul de doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în 1923, iar lucrările sale aveau să fie sursă de inspiraţie pentru un alt german, pasionat de rachere, Wernher von Braun. Acesta din urmă a construit prima rachetă care a ajuns în spaţiul cosmic, celebra V2, folosită de armata nazistă în cel de-al doilea război mondial pentur bombardarea Londrei. Ajuns în Statele Unite, Wernher von Braun, împreună cu echipa sa de ingineri, avea să proiecteze racheta Saturn V, care avea să ducă pentru prima dată un echipaj uman pe suprafaţa Lunii. Hermann Oberth participă la această lansare şi şi-a văzut visul cu ochii, chiar de pe plaja de la Cape Canaveral din Florida.

Dar Hermann Oberth a mai avut un vis, de care a pomenit în teza sa de doctorat, pe care însă nu a mai ajuns să îl vadă îndeplinit. În 1923, el propunea instalarea unui observator astronomic pe orbita Pământului, astfel încât observaţiile acestuia să nu fie limitate de efectele negative ale atmosferei. La şase ani după ce Hermann Oberth a primit titlul de doctor, un astronom american, Edwin Hubble, avea să formuleze o lege care ne va schimba complet percepţia asupra trecutului şi viitorului unversului. Legea lui Hubble descrie expansiunea galaxiilor şi este primul indiciu ştiinţific al Big-Bang-ului, modelul actual al originii universului.

Lyman Spitzer este cel care ia problema telescopului spaţial la modul cel mai serios şi este numit şeful unei comisii pentru a evalua necesitatea unui asemenea instrument. În 1970, NASA înfiinţează două comisii care au acelaşi scop. În cele din urmă, după un parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) se ia hotărârea construirii unui telescop spaţial care avea să fie denumit după celebrul astronom american, Edwin Hubble.

Edwin Hubble moare în 1953, iar Hermann Oberth în 1989. La patru luni după moartea lui Oberth, naveta spaţială Discovery decola de la Centrul Spaţial Kennedy purtând pe orbită visul românului, un telescop spaţial care va revoluţiona astronomia, astrofizica şi cunoaşterea noastră despre sistemului solar, despre stele şi despre univers.

X-37B

Publicat în de
Răspunde

O navetă spaţială experimentală, de mici dimensiuni, a fost lansată astăzi de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida la bordul unei rachete Atlas V. Naveată, denumită X-37B este construită de către Boieng şi operată de către departamentul de aviaţie din armata Statelor Unite, motiv pentru care o serie de elemente ale misiunii sunt secrete, cum ar fi detaliile orbitei acesteia sau descrierea completă a activităţilor navetei de pe orbită. Se cunoaşte doar că X-37B poate opera pe orbită până la 270 de zile. După încheierea misiunii curente, naveta va ateriza pe pista bazei aeriene de la Vanderberg din California.

20 de ani de Hubble

Publicat în de
1

Telescopul spaţial Hubble a fost lansat acum 20 de ani, la 24 aprilie 1990, de către naveta spaţială Discovery, în cadrul misiunii STS-31. Deşi în prezent nu este singurul telescop aflat pe orbită, Hubble este singurul la care s-a putut interveni ultiori pentru reparaţii şi upgrade. Au fost 4 misiuni de acest tip, toate efectuate folosind naveta spaţială, ultima având loc anul trecut. Alt misiuni de acest fel nu maisunt programate, urmând ca în viitorul apropiat Hubble sa fie înlocuit cu un alt telescop, mai puternic, denumit James Webb, după numele administratorului NASA din anii ’60.

Prin faptul că este situat dincolo de atmosfera Pământului, Hubble a putut furniza imagini spectaculoase şi revoluţionare din spaţiul comsic, contribuind la o adevărată revoluţie în astrofizică şi cosmologie. Prin lentilele lui Hubble am putut observa impactul cometei Shoemaker-Levy cu Jupiter, supernove sau quasari îndepărtaţi sau obiecte cosmice vechi de peste 10 miliarde de ani. Dincolo de valoarea lor artistică, imaginile furnizate de Hubble conşin date care corectează, răstoarnă sau crează noi teorii cu privire la originea şi dinamica universului.

SDO trimite primele imagini

Publicat în de
Răspunde

Satelitul lansat de NASA pentru studiul Soarelui, Solar Dynamics Observatory (SDO) a transmis primele date şi imagini cu steaua din centrul sistemului nostru solar. SDO a fost lansat în 11 februarie 2010 şi impactul datelor trimise de acesta asupra ştiinţei soarelui a fost comparat cu impactul lui Hubble asupra astrofizicii. Sincronizarea este cum nu se poate mai bună, SDO surprinzând Soarele în maximul activităţii sale din ultimii 40 de ani. SDO va transmite zilnic spre Pământ aproximativ 1.5TB de date, care vor fi de un real folos în studiile privind originea şi evoluţia furtunilor solare şi vor ajuta la dezvoltarea de tehnici care vor permite o mai bună prognoză a lor, lucru extrem de important pentru sateliţii care orbitează Pământul, dar şi pentru instalaţiile electronice de la sol.

Detalii: NASA.

Hayabusa se întoarce

Publicat în de
1

Povestea sondei japoneze Hayabusa (lansată de agenţia spaţială japoneză JAXA) este una din cele mai interesante aventuri interplanetare reale. Lansată în 2003 cu scopul de a intercepta asteroidul 25143 Itokawa, urmând ca sonda să preleveze probe din asteroid pe care să le aducă înapoi pe Pământ pentru a fi analizate. A fost o misiune ambiţioasă, prima de acest fel şi nu fără pericole. Doar trei sonde ruseşti au mai reuşit prelevarea automată de probe de sol de pe un corp ceresc (sondele ruseşti limitându-se la Lună).

Ghinioanele au început pentru Hayabusa când o furtună solară i-a afectat panourile solare. Au urmat apoi defecţiunea motoarelor chimice pentru poziţionarea sondei, ea mai putând fi controlată doar după o singură axă, combustibilul pentru motoarele care ar fi controlat celealte axe fiind pierdut. Pentru a stabiliza proba, inginerii de la sol au folosit panourile solare ca pe nişte pânze pentru lumina, navigând folosind presiunea fotonilor.

Proba a pierdut de mai multe ori legătura radio cu Pământul, aşa că misiunea a fost extinsă cu 3 ani din această cauză. Trei din cele patru motoare ionice folosite pentru propulsie s-au defectat, nava deplasându-se o bună parte din drum folosind un singur motor. Ajunsă pe asteroid, instrumentul pentru prelevarea probei de sol se pare că nu a funcţionat corespunzător, deşi se speră că particule de sol de pe Itokawa au ajuns la bordul navei.

Vom şti cu siguranţă acest lucru după ce Hayabusa va fi ajuns acasă, ea putând fi adusă pe o traiectorie care să intersecteze Pământul şi se speră că va pute fi recuperată în 13 iunie 2010 din deşertul australian. Să sperăm că până atunci sonda nu va mai suferi şi alte defecţiuni.