Toate articolele din luna: martie 2010

Gemini 3

Publicat în de
Răspunde

În data de 23 martie 2010 s-au împlinit 45 de ani de la zborul Gemini 3. Virgil “Gus” Grisson şi John Young aveau să facă parte dintr-o misiune istorică, cu multe premiere şi evenimente pivotale sau hazlii.

Misiunea a durat mai puţin de 5 ore, cei doi orbitând Pământul de 3 ori înainte de reintrarea în atmosferă. A fost primul zbor cu echipaj uman din programul Gemini (cei doi fiind astfel primii americani aflaţi simultan pe orbită) şi a avut ca obiective testarea noii capsule în spaţiu, aceasta efectuând o serie de modificări ale parametrilor orbitei. Gemini 3 a fost ultima misiune coordonată la Cape Canaveral, centrul de comandă mutându-se ulterior la Centrul Spaţial din Houston, activ şi astăzi pentru misiunile spaţiale cu echipaj uman ale NASA.

John Young a reuşit să străcoare la bordul navei un sandwich cu carne de vită, dar cei doi nu au reuşit să îl savureze pentru că fărâmiturile sandwichului se împrăştiau în voie prin spaţiul şi aşa strâmt din capsulă. Ajunsi la sol, cei doi aveau să fie mustraţi pentru asta şi avertizaţi să nu mai repete niciodată figura. John Young are în prezent 79 de ani şi a mai zburat în misiunile Gemini 10, Apollo 10, Apollo 16, STS-1 şi STS-9, fiind membrul primului echipaj al navetei Columbia.

Gus Grissom, cel mai experimantat astronaut american la acea vreme, candidat pentru a fi primul om care ar fi aselenizat, avea să îşi numească nava Molly Brown, din piesa celebra la acea dată pe Broadway, The Unsinkable Molly Brown. Numele era o aluzie la primul său zbor (al doilea zbor din programul Mercury), când dintr-o eroare cel mai probabil mecanică, capsula cu care Gus a revenit pe Pământ a fost pierdută în ocean, după ce trapa acesteia s-a deschis prea devreme iar el era să îşi piardă viaţa. După Gemini 3, Grissom avea să se concentreze pe programul Apollo, contribuind la designul capsulei respective. Gemini 3 avea să fie ultimul zbor pentru Gus Grisson, acesta pierzându-şi viaţa în incendiul ce a cuprins capsula Apollo 1, într-un test efectuat la sol, împreună cu Ed White şi Roger Chaffee.

Gemini 3 a fost o misiune cu sucess, prima dintr-o serie de 10 misiuni Gemini cu echipaj uman, care aveau să pregătească NASA pentru premiul cel mare, aselenizarea din 1969.

20 de kilometri pentru Opportunity

Publicat în de
Răspunde

Opportunity a depăşit recent pragul de 20 de kilometri parcurşi pe suprafaţa marţiană. Petru acest lucru a avut nevoie de 74 de luni, lucru impresionant dacă ne gândim că roverul este controlat de la o distanţă mai mare de 55 de milioane de kilometri. Recent, software-ul cu care este echipat a fost updatat, computerul de la bord fiind acum capabil să identifice singur roci ce prezintă interes pentru comunitatea ştiinţifică, astfel că Opportunity poate lua acum singur decizii despre rocile care vor fi analizate amănunţit.

Opportunity este în acestă perioadă în drum spre craterul Endeavour, pregătindu-se în acelaşi timp să înfrunte iarna marţiană. Mai puţin norocosul Spirit a fost “retrogradat” de la statutul de rover la cea de platformă observaţională, fiind blocat în solul marţian şi incapabil să se mai deplaseze, în zona craterului Gusev.

În imaginea de mai sus sunt vizibile urmele lăsate de Opportunity pe solul marţian.

Hayabusa se apropie de casă

Publicat în de
Răspunde

Agenţia Spaţială Japoneză (JAXA) a anunţat că a efectuat ultimele corecţii ale traiectoriei sondei Hayabusa, aflată în drumul spre Pământ. Lansată în 2003, sonda a avut ca misiune studierea asteroidului 25143 Itokawa, inclusiv aterizarea şi aducerea pe Pământ a unei mostre din solul asteroidului, lucru care ar fi reprezentat o premieră absolută. Din păcate, sonda nu a funcţionat perfect şi aterizarea pe suprafaţa asteroidului, colectarea de probe şi folosirea roverului de la bord au fost un eşec. Totuşi, se speră că în camera de colectare a probelor să fi pătruns praf de pe Itokawa, care oricum ar reprezenta o premieră ştiinţifică importantă. Cu două din cele trei motoare ionice defecte, sonda se reîntoarce pe Pământ cu o întârziere de trei ani, dar cu speranţa că va avea la bord particule de praf de pe asteroidul Itokawa. Aterizarea pe Pământ este planificată pentru iunie, anul curent, în regiunea Woomera, din Australia.

VSS Enterprise

Publicat în de
Răspunde

SpaceShipTwo, nava spațială a companiei Virgin Galactic, botezată VSS Enterprise, a făcut ieri primul test, într-un zbor de trei ore deasupra deșertului Mojave din Statele Unite, atașate de un avion purtător. Richard Branson, proprietarul companiei, ne promite primele zboruri cu turiști pe orbită în cel mult doi ani. Testul a avut ca scop verificarea comportării aerodinamice a navei în condiții de zbor, precu și teste ale subsistemelor sale. SpaceShipTwo reprezintă continuarea eforturilor Virgin Galactic de a produce un vehicul cu care turiștii să poată beneficia de zboruri la limita atmosferei terestre. SpaceShipOne, prima aeronavă privată care a efectuat cu succes un astfel de zbor se află în prezent expusă la Muzeul Smithsonian.

SpaceShipTwo va fi purtată de un avion până la o altutidine de 15 km, de unde se va desprinde și își va continua zbura singură spre spațiu. Costul unui bilet pentru un astfel de zbor (suborbital) este de 300 000 USD și deja există o listă de așteptare de 330 de persoane.

Se pare că numele de Enterprise este destinat să nu părăsească atmosfera Pământului, ultima navă spațială cu acest nume a fost naveta americană OV-101 care nu a efectuat decât teste atmosferice.

Naveta spaţială (III): Buran

Publicat în de
6

Buran s-a vrut răspunsul Uniunii Sovietice la naveta spaţială americană. Spre deosebire de precedentele programe spaţiale sovietice originale, de data aceasta Buran s-a dorit a fi încă de la început o copie a navetei de dincolo de ocean, oficialii ruşi fiind alarmaţi de potenţialul militar al acesteia.

Planurile pentru Buran au fost promiţătoare. Nu avea să fie doar o copie a navetei americane, ci o variantă îmbunătăţită a acesteia. Pentru lansare se folosea o familie nouă de rachete, denumită Energia, care, spre deosebire de sistemul de la NASA, nu avea să fie doar un rezervor de combustibil, ci o rachetă care putea la rândul ei să ridice echipamente pe orbită şi care să poată fi operată cu sau fără Buran. Dacă planurile pentru Energia ar fi fost continuate, întreaga Staţie Spaţială Internaţională de astăzi ar fi putut fi construită din doar câteva lansări, spre deosebire de câteva zeci efectuate, Energia evoluând din racheta N1, construită pentru a-i duce pe sovietici pe Lună în plină cursă spaţială din anii ’60. Numeroasele eşecuri ale acesteia au dus însă la suspendarea acestui program.

Deşi la prima vedere Buran seamănă cu oricare din navetele spaţiale americane, diferenţele dintre cele două nu sunt deloc nesemnificative. Datorită faptului că este lansată folosind o rachetă propriu-zisă, Buran nu mai are nevoie de motoare de mare putere, ele nefiind folosite la lansare, decât pentru manevre orbitale (corespondentele motoarelor OMS). Scutul termic era şi el dispus într-un mod diferit, despre care inginerii sovietici afirmau că este mai eficient din punct de vedere termodinamic. De asemenea, scaunele potenţialilor piloţi erau ejectabile, în caz de necesitate. Teoretic, Buran putea transporta încărcătură şi spre Lună, deşi nu s-a plănuit aşa ceva în mod serios. Buran putea fi transportată orizontal spre rampa de lansare, pe nişte şine speciale, lucru ce făcea ca acest transport să fie mult mai rapid decât în cazul navetei americane, care este transportată vertical. Masa transportată spre şi dinspre orbită era din nou în favoarea lui Buran, fără a mai socoti şi capacitatea de transport a rachetei Energia.

Primul zbor al navetei Buran a avut loc la data de 15 noiembrie 1988 şi a fost unul fără echipaj uman, naveta decolând de pe cosmodromul de la Baikonur ajutată de puternica rachetă Energia. După două orbite în jurul Pământului, naveta a revenit la sol într-un mod complet automat, cu o abatere de doar 3 metrii de centrul pistei de aterizare, în ciuda vânturilor puternice din acea zi. De notat faptul că deşi navetele spaţiale americane sunt dotate cu sisteme de automatizare a aterizării, acestea nu au fost niciodată folosite şi sunt păstrate pentru cazurile de urgenţă. După acest zbor, au fost programate o serie ambiţioasă de teste, inclusiv andocate cu staţia spaţială MIR şi a început construcţia a încă două naveta, denumite Ptichka şi respectiv Buran 2.01.

În 1993, după colapsul Uniunii Sovietice, preşedintele Boris Elţin suspendă programul Buran. Primul zbor, din 1988, avea să fie şi ultimul pentru ambiţioasa navetă spaţială rusească. Construcţia celorlalte două nu a mai fost finalizată, deşi Ptichka a fost finalizată într-o proporţie mai mare de 90% şi în prezent se află într-un hangar din Kazakhstan. Prima navetă, cea care a zburat în 1988, Buran, a fost complet distrusă în 2002 când acoperişul hangarului unde era depozitată a cedat şi s-a prăbuşit peste navetă şi peste o machetă a unei rachete Energia. Deşi de-a lungul timpului au mai fost momente în care erau speranţe pentru revigorarea programului Buran-Energia, în special după accidentul navetei Columbia, acest lucru nu s-a mai produs. Când o navetă americană a andocat cu MIR, acesta avea modulul de andocare împrumutat de la Buran.