NASA confirmă prezenţa apei pe Lună

Rocile lunare aduse în cadrul programului Apollo nu au prezentat urme de apă lunară. Cantităţile mici de apă detectate în aceste roci au fost puse pe seama contaminării terestre. Teoriile sugerau faptul că solul lunar ar putea conţine apă, dar aceasta nu a fost încă detectată. Până de curând.

Revista Science publică astăzi primul articol (dintr-o serie de trei) despre un studiu în care trei sonde independente confirmă existenţa moleculelor de apă la polii satelitului nostru natural. Date înregistrate atât de către sonda indiană Chandrayaan-1 (momentan inactivă), cât şi de către sondele Epoxi şi Cassini sugerează că solul lunar conţine molecule de apă chiar dacă într-o cantitate infimă, dar mai multă decât se estima iniţial. NASA confirmă aceste date într-un comunicat oficial, dat publicităţii acum câteva minute.

În octombrie, prin două explozii controlate pe suprafaţa lunară, NASA speră să dizloce şi să poate detecta direct urme de apă de pe Lună, cu ajutorul sondei LCROSS şi a treptei Centaur.

Ciclurile climatice marţiene

Ultimele observaţii radar de pe orbita lui Marte, efectuate de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), confirmă teoria ciclicităţii climei pe planeta vecină. Zona studiată a fost calota de gheaţă situată la polul nord marţian, unde proprietăţile electrice ale straturilor de gheaţă diferite au reflectivităţi diferite, creând astfel anumite pattern-uri în imaginea finală a calotei de gheaţă. Pe baza acestor imagini s-a stabilit că ultimii 300 000 de ani au reprezentat o perioadă relativ liniştită pentru Marte, perioadă care a urmat unopr 600 000 mult mai violenţi şi mai bogaţi în evenimente geologice. Observaţiile MRO sunt în concordanţă cu teoriile despre trecutul geologic al planetei Marte enunţate înainte de a avea aceste date.

NASA va organiza o conferinţă de presă la ora 20:00 (ora României) pentru a discuta aceste rezultate. Evenimentul va fi difuzat în direct pe NASA TV (online, gratuit).

Lansarea Ares I-X devansată cu 4 zile

Primul zbor al rachetei Ares I-X, prevăzut iniţial pentru 31 octombrie, a fost devansat cu 4 zile, lansarea fiind programată acum pe 27 octombrie, de la Centrul Spaţial Kennedy. Ares I-X este o rachetă care simulează viitoarele rachete care vor duce astronauţi americani pe Lună, Ares I şi Ares V. Testul de luna viitoare va folosi un booster modificat al actualei navete spaţialem, cu mărimea, forma şi greutatea viitoarei Ares I, pentru a testa componente hardware şi parametrii critici pentru următoarele modele Ares. În locul capsulei Orion se află doar balast, un test integrat al celor două componente fiind programat abia în 2015.

Ares I-X va accelera până la 4.7 Mach, şi la două minute după lansare şi la 40 km altitudine, va avea loc desprinderea primei trepte, altitudinea maximă la care va ajunge partea superioară fiind 45 km. Prima treaptă va fi recuperată din oceanul Atlantic şi datele culese de acesta din timpul zborului vor fi ulterior analizate şi integrate în următoarea fază a programului Constellation.

Phobos-Grunt amânată pentru 2011

Agenţia Spaţială Rusă (Roscosmos) a anunţat că lansarea misiunii Phobos-Grunt, programată iniţial pentru luna viitoare, se amână pentru anul 2011. Deosebit de ambiţioasă, misiunea are trei obiective: plasarea pe orbita marţiană a primului satelit chinez Yinghuo-1, aterizarea unei sondei pe suprafaţa lui Phobos (unul din cei doi sateliţi naturali ai lui Marte), prelevarea de probe de sol şi aducerea lor înapoi pe Pământ. Împreună cu aceste probe se va întoarce pe Pământ şi un mic cilindru, parte a unui experiment propus de The Planetary Society, care conţine microorganisme, supuse pe toată durata misiunii condiţiilor dure din spaţiul cosmic. Cercetătorii sunt curioşi să vadă dacă aceşti microbi vor mai fi în viaţă la întoarcerea pe Pământ, în caz contrar infirmând teoria conform căreia viaţa pe Pământ ar fi putut apărea prin contaminare cu substanţe organice sau chair microorganisme venite din spaţiul cosmic, la bordul unor meteoriţi sau comete. Ar fi de altfel prima misiune care îşi propune să aducă pe Pământ probe de sol de pe satelitul lui Marte, Phobos.

Inelele lui Saturn într-o lumină nouă

Sonda americană Cassini, lansată în 1997 şi afltă pe orbita lui Saturn din 2004, a revoluţionat ieri, prin cele mai recente imagini trimise spre Pământ, cunoştiinţele noastre despre Saturn. Se credea până acum că celebrelele inele au o grosime de câteva sute de metri şi că sunt omogene, dar imaginile primite ieri de pe orbita lui Saturn ne arată nişte inele groase în unele locuri de până la 3 kilometri şi deloc omogene, după cum se poate observa şi în poza de mai sus. Specialiştii misiunii Cassini au declarat că acest lucru este probabil cea mai importantă descoperire făcută de sonda lor. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că planeta este la echinocţiu, lucru care pentru Saturn se întâmplă la fiecare 15 ani.