parsec.ro

Chris Cassidy și Tom Marshburn au încheiat cu succes a 21-a activitate extravehiculară efectuată în partea americană a Stației Spațiale Internaționale, pentru a remedia o scurgere de amoniac detectată în cursul zilei de joi. A fost activitatea extravehiculară care a avut parte de cea mai rapidă pregătire: doar 48 de ore (un record pentru ISS), în condițiile în care astfel de misiuni sunt planificate cu câteva luni în avans. Misiunea a fost simplificată de faptul că cei doi astronauți au mai participat împreună la alte două misiuni extravehiculare, în timpul misiunii STS-127 (Endeavour), iar una dintre ele a avut loc în aceiași locație ca și cea de astăzi.

Cei doi astronauți au părăsit ecluza modului Quest la ora 15:44 și au petrecut peste 5 ore și jumătate în spațiu. Inițial, astronauții trebuiau să observe scurgerea de amoniac, pentru a identifica exact locul de unde aceasta are loc, însă aceștia nu au observat nimic neobișnuit în zona cu probleme. Pentru a fi cât mai siguri de reușită, cei doi au înlocuit pompa din zona respectivă (mai există încă două astfel de pompe la bordul ISS) și alte piese din apropierea ei, sperând ca astfel să elimine cauza scurgerii. Aceasta ar fi avut loc din cauza defecțiunii unor componente și nu ar fi fost cauzată de impactul cu un micrometeorit, așa cum se speculase inițial, deoarece în zona de unde se crede că provenea amoniacul era acoperită de mai multe straturi de material care, dacă ar fi fost lovit de un micrometeorit, ar fi fost de asemenea afectat. Mai mult, echipajul a inspectat zona și nu a putut găsi urme ale unei coliziuni și nici o cauză clară a problemelor din ultimele zile. Însă o dată ce noua pompă a fost activată, totul a decurs fără incidente.

Trebuie să treacă însă câteva săptămâni (sau chiar luni) pentru ca personalul de la sol să poată confirma oprirea scurgerii și succesul misiunii de azi. Nivelul de amoniac nu necesită încă o misiune pentru a reumple circuitul, dar inginerii vor investiga exact cât amoniac s-a pierdut în ultimele zile. Umplerea circuitului se poate face doar de către un echipaj uman deoarece nu există posibilitatea ca această operațiune să fie automatizată.

ISS are opt canale pentru distribuția energiei electrice asigurată de panourile solare (amoniacul este folosit pentru răcirea instalațiilor electrice), detalii pot fi găsite într-un articol publicat cu ocazia EVA-18. Problemele din această perioadă au fost detectate la canalul 2B, iar când acesta a fost dezactivat, sarcina sa a fost preluată de canalul 2A, așa că ISS nu suferă prea mult în urma acestor incidente. În trecut au fost cazuri în care trei din cele opt canale au fost oprite și ISS a fost funcțională. Așa că astăzi, în urma misiunii de urgență care a avut loc, ISS este într-o configurație stabilă și sigură, chiar dacă nu complet nominală, echipajul nefiind însă nici un moment în pericol în toată această perioadă.

Misiunea de azi a marcat a 254-a activitate extravehiculară a unui astronaut american (un total de 1061 ore și 9 minute), și a 168-a dedicată Stației Spațiale Internaționale. Chris Cassidy a totalizat 23 de ore și 35 de minute în astfel de misiuni iar Tom Marshburn 24 de ore și 29 de minute.

Luni, o capsulă Soyuz (TMA-07M) se va întoarce la sol, împreună cu astronauții Chris Hadfield (CSA), Tom Marshburn (NASA) și Roman Romanenko (Roscosmos), ultimii membri  Expediției 33, care au petrecut peste 140 de zile an spațiu. Karen Nyberg (NASA), Fyodor Yurchikhin (Roscosmos) și italianul Luca Parmitano (ESA) vor completa echipajul Expediției 36, alăturându-se lui Pavel Vinogradov (Roscosmos), Aleksandr Misurkin (Roscosmos) și Chris Cassidy (NASA), aflați în prezent pe orbită. 

O activitate extravehiculară de urgență ar putea avea loc mâine pentru a identifica și remedia cauza unei scurgeri severe de amoniac care afectează Stația Spațială Internațională.

it looks to me, looking out the hatch, that we are venting something. We are venting something out into the… into space.
–Jim Lovell, Apollo 13

Amoniacul lichid este folosit la bordul ISS într-un circuit (teoretic) închis pentru răcirea instalațiilor electrice. În 2006 a fost detectată o scurgere lentă care s-a intesificat în 2012, făcând obiectul unei ieșiri în spațiu suplimentare pentru Sunita Williams și Akihiko Hoshide (Expediția 33). Scurgerea a fost parțial remediată, revenind la rata de dinainte de 2012. S-a considerat că în acest ritm, scurgerea nu reprezintă un pericol pentru ISS, soluția aleasă fiind umplerea regulată cu amoniac a circuitelor (o astfel de operațiune a avut loc în 2011 și alta mai era programată pentru 2015).

Însă ieri ritmul în care ISS pierdea amoniac a crescut îngrijorător în momentul în când panourile solare s-au rotit într-o anumită poziție. Echipajul a raportat că se pot observa particule de amoniac din zona cu probleme (canalul 2B din secțiunea P6). Canalul 2B este conectat cu panoul solar SAW-2B al ISS și nefuncționarea acestuia duce la scăderea energiei disponibile pe ISS cu cel puțin 12%. Echipajul este în siguranță și nu există riscul contaminării acestuia cu amoniac. Dacă Chris Hadfield are resurse pentru a posta poze din Grecia pe Twitter, situația nu este totuși chiar atât de gravă.

Avaria a fost inițial cauzată, cel mai probabil, de un micrometeorit, la fel ca și în cazul găurii descoperite recent într-unul din panourile solare.

O activitate extravehiculară va avea loc probabil mâine, pentru a studia în amănunt și pentru a încerca să remedieze problema. Faptul că scurgerea produce particule de gheață va fi un avantaj pentru echipaj, care va putea astfel detecta exact sursa acesteia, spre deosebire de ocaziile trecute când debitul a fost atât de scăzut încât nu a putut fi identificat cu precizie de unde provenea. Astronauții americani nu aveau planificate astfel de ieșiri în afara stației până în iulie 2014. Christopher Cassidy și Tom Mashburn (NASA) vor fi cei care vor efectua cele două ieșiri în spațiu în zilele ce urmează.

Nu prea obișnuiesc să scriu despre filme. Cred că pot număra pe degetele de la o mână filmele hollywoodiene despre spațiu făcute cu simț de răspundere, cu atenție la detalii și care merită într-adevăr văzute cel puțin o dată. Exceptând documentarele, cronologic, îmi vin în minte doar The Right Stuff, Apollo 13 și poate Moon.

Alsonso Cuarón (Children of Men) ne propune în acest an un film care poate deveni al patrulea pe o astfel de listă selectă: Gravitate. În original este Gravity, dar titlul nu se referă doar la gravitație, ci și la gravitate. La gravitatea situației unor astronauți (interpretați de Sandra Bullock și George Clooney) aflați pe orbită, într-o activitatea extravehiculară, în mijlocul unei ploi de meteoriți care le pune viața în pericol și aparent face imposibilă întoarcerea lor acasă.

Dacă filmul se va păstra departe de clișeele cu extratereștrii înfricoșători și teorii ale conspirației (da, trailerul de la Apollo 18 încă mă bântuie, nu pentru că ar fi fost înfricoșător), ar putea fi o capodoperă a genului și probabil merită văzut de câteva ori, chiar și numai pentru cadrele absolut superbe cu naveta spațială, capsula Soyuz și Stația Spațială Internațională. Cât de des aveți ocazia să vedeți așa ceva pe marele ecran?

Filmul va apărea în octombrie și va putea fi urmărit și la IMAX. Până atunci, ne delectăm cu un trailer care promite mult.

Prima lansare a Chinei în 2013 a avut loc vineri, 26 aprilie, când o rachetă Long March 2D a transportat pe orbită satelitul Gaofen 1. Împreună cu acesta, Long March 2D a mai transportat încă alți trei sateliți de dimensiuni mai mici: unul turc (Turksat-3USat, 4 kilograme), unul ecuadorian (NEE-01-Pegasso, 1 kg, primul satelit ecuadorian) și unul argentinian (Cubebug-1, 2 kg). Lansarea avut loc de la centrul Jiuquan, la ora 07:13.

Gaofen 1 este primul satelit dintr-o generație nouă de sateliți de observație civili pe care China plănuiește să-i lanseze în următorii ani. Având o greutate de 1266 kilograme, satelitul are trei camere: una capabilă de fotografii alb-negru, dar cu o rezoluție de 2 metri/pixel, a doua cu posibilități multispectrale, însă cu o rezoluție de 8 metri/pixel și o a treia cu un spectru mai larg, însă o rezoluție de 16 metri/pixel. Observațiile în timp real vor fi folosite pentru prevenirea dezastrelor, pentru planificări agricole, protecția mediului și securitate. China speră să lanseze anul viitor satelitul Gaofen 2, care va avea rezoluții de două ori ai bune.

China plănuiește 16 lansări în 2013, printre care va fi și lansarea capsulei Shenzhou-10 cu echipaj uman (planificată pentru iunie) și lansarea roverului lunar Chang’e-3 (decembrie).

Miercuri, la ora 13:12, propulsorul Soyuz-U avea să lanseze pe orbită nava Progress M-19M/51P, plină cu peste 3 tone de provizii pentru echipajul expediției 35 de pe ISS. Amânată cu 2 zile din cauza misiunii Soyuz 2-1A, nava Progress nu a putut efectua o andocare rapidă cu ISS, așa cum reușise în august și octombrie 2012, așa că rendezvous-ul cu Stația Spațială Internațională urmă să aibă loc vineri, conform procedurilor tradiționale. Pentru a-i face loc, nava Progress M-17M/49P s-a decuplat de ISS în 15 aprilie.

Imediat după lansare au apărut problemele pentru Progress M-19M/51P: antena KURS a fost inoperabilă și astfel exista pericolul ca andocarea de vineri să nu mai aibă loc. Însă nava a reușit să se apropie la 200 de metri de ISS, după ce echipajul de la sol a uploadat un patch pentru a face față noii situații. Exista riscul ca în actuala configurație, antena KURS, aflată într-o poziție inadecvată, să lovească în timpul operațiunilor de andocare o altă antenă de pe ISS. O inspecție vizuală va avea loc peste câteva luni, când Progress 51P se va decupla de modulul Zvezda al ISS. În cele din urmă, andocare a avut loc fără ca echipajul de pe ISS sau de la sol să fi întâmpinat alte probleme, fără o întârziere prea mare față de ora planificată inițial.

Pe lângă transportul de provizii, nava Progress M-19M/51P va efectua trei corecții orbitale pentru ISS, prin activarea propulsoarelor din dotare, care va deplasa întreg complexul orbital la o altitudine superioară. Astfel de corecții au loc regulat, pentru a contracara interacțiune ISS cu starturile superioare ale atmosferei, ce cauzează în timp scăderea considerabilă a altitudinii.

În acest moment, alte trei nave rusești sunt cuplate cu ISS: Progress M-18M/50P, andocat la portul Pirs, două capsule Soyuz, 07M andocat de modulul Rassvet și 08M, andocat la portul Poisk. Progress M-18M/50P va andoca în 11 iulie pentru a face loc navei Progress M-20M/52P, care este programată să ajungă la ISS zece zile mai târziu.

Meteoriții sunt obiecte fascinante. Marea lor majoritate provin din centura de asteroizi, o zonă în care condensarea nebuloasei planetare care a dus la formarea Pământului și a restului planetei nu s-a coagulat într-un corp unitar, probabil din cauza influenței gravitaționale a lui Jupiter. Astfel, avem rămășițe ale formării sistemului solar, adevărate jurnale care ajunse pe Pământ ne pot spune, în termeni științifici, povești fascinante despre evenimentele de acum peste 4.5 miliarde de ani, când umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface.

O echipă de cercetători ai universității Washington din St. Louis au descoperit două fire identice de siliciu în meteoriți proveniți din două surse diferite și recuperați  din Antarctica, în 2009. Ce este surprinzător este că siliciul, unul din componenții principali ai nisipului care există astăzi pe Pământ, nu este un mineral care să se fi format în discul primordial din jurul Soarelui și din care au apărut planetele. Datorită raportului izotopic al oxigenului (o proporție mai mare a oxigenului-18), se crede că acel siliciu s-a format într-o supernovă, o stea gigantică a cărui sfârșit violent ar fi dus chiar la crearea sistemului nostru solar. Este și prima dovadă că supernovele produc siliciu, un aspect teoretic care nu a fost confirmat până la descoperirea aceasta.

Amprenta izotopică a siliciului, sugerează că incluziunile provin dintr-un sistem solar străin, deoarece stele diferite au semnături izotopice diferite. Pentru că materialul din sistemul nostru solar a fost destul de bine omogenizat înainte de formarea planetelor, un raport izotopic diferit poate însemna o origine exterioară. Cel două fire de siliciu din cei doi meteoriți sunt identice și probabil provin din aceiași sursă fiind în același timp primele de acest fel descoperite până în prezent, lucru confirmat destul de clar de valoarea raportul izotopilor de oxigen.

Unda de șoc creată de supernova care a format respectivele fire de siliciu ar fi putut cauza condensarea nebuloasei planetare care ulterior a format Soarele, Pământul și restul planetelor din sistemul nostru solar, împrăștiind în același timp material în norul protoplanetar, material pe care azi îl regăsim în meteoriți.